Ce s-a chinuit Sanda Ladoși să devină mamă! A făcut 5 inseminări și 3 fertilizări in vitro

sanda_ladosi.jpg

sanda ladosi
Sanda Ladoși a reușit să devină mamă pe cale naturală
Foto: Facebook

Dorința de a deveni mamă a determinat-o pe Sanda Ladoși (46 de ani) să recurgă și la alte metode, în afară de cea naturală, de a concepe un copil. “Călătoria” ei nu a fost deloc una ușoară, dar s-a încăpățânat și a reușit să-și vadă visul cu ochii. Acum, artista și Ștefan Tache (62 de ani), soțul ei, au doi copii, o fată și un băiat: Bogdan (9 ani) și Ioana (7 ani).

Cântăreața a vorbit despre peripețiile sale în drumul spre a deveni mamă, la Antena Stars, unde a fost sinceră cu privire la cât de mult a avut de pătimit pentru a-și vedea dorința împlinită.

"Este adevărat că am apleat la fertilizarea in vitro. Eu mi-am dorit enorm de mult copii, foarte, foarte mult. Și, la un moment dat, tot încercând, dar neîntâmplându-se nimic, eram în stare să fac orice pentru a-mi atinge scopul. Pregătirea pentru fertilizarea in vitro este destul de serioasă. Părinții semnează un contract. Și în special mama. Eu am făcut acest lucru. Îți asumi un mare risc, căci în perioada respectivă ești extraordinar de bombardat hormonal și nu știi ce poate ieși, dar disperarea părintelui și dorința imensă a unei femei de a avea copii trece și peste această problemă. Și eu am făcut. Am încercat de cinci ori inseminare artificială și de două ori intervenții vitro, în urma cărora nu s-a întâmplat nimic", și-a început Sanda Ladoși mărturisirea.

sanda.jpg

sanda ladosi
Ștefan Tache și Sanda Ladoși s-au căsătorit în 2006

 

Soluția a venit de unde se aștepta mai puțin. A schimbat echipa de medici, a tratat o afecțiune descoperită la un control (endometrită) și a reușit să devină mamă pe cale naturală. A mers la doctor pentru a vedea dacă este în regulă să încerce din nou și atunci a și primit vestea cea mare: era însărcinată de o lună.

"Paradoxal, copiii au venit în mod natural. Am schimbat echipa de medici, m-am orientat către altcineva și am luat investigațiile medicale de la început cu mine și soțul meu. El s-a lăsat și de fumat", a explicat artista despre minunea petrecută în viața sa.

 

Loading...

Citește și