Ce planuri au concurenții de la «Ultimul Trib» cu marele premiu

Ultima actualizare:
„Ultimul Trib” are premiera joi, 13 septembrie
„Ultimul Trib” are premiera joi, 13 septembrie

Noua emisiune a Antenei 1 promite mult suspans și aventură și aduce cu sine, de asemenea, și un premiu ce îi va face pe cei 21 de concurenți să se lupte atât cu adversarii, cât și cu cele mai mari temeri ale lor. Fiecare participant visează ca la finalul concursului să fie fericitul câștigător al marelui premiu în valoare de 100.000 de euro, iar unii dintre aceștia și-au făcut deja și planuri legate de modul în care doresc să cheltuie frumoasa sumă. Iată în ce vor să investească patru dintre participanții emisiunii „Ultimul Trib”!

Deși competiția din „Ultimul Trib” va începe pe micile ecrane abia joi, 13 septembrie, concurenții deja se imaginează ca fiind câștigători și și-au făcut planuri legate de modul în care ar cheltui marele premiu în valoare de 100.000 de euro. Necunoscutul și grelele încercări cu care sunt nevoiți să se confrunte zilnic în Madagascar nu-i sperie, fiecare concurent axându-se pe depășirea propriilor limite, ca la finalul competiției să se poată mândri cu titlul de câștigător și cu frumoasa sumă ce îl va însoți.

Premiul în valoare de 100.000 de euro le dezvoltă imaginația concurenților din „Ultimul Trib”, care s-au gândit deja ce vor face cu suma respectivă, dacă vor fi norocoșii ei câștigători. „Aș avea ce să fac cu premiul la mine acasă, în Maramureș...”, a declarat Sorin Brotnei. „Sunt aproape gata cu construcția celor două case tradiționale, vreau să fac și o șură și o cramă. Probabil că aș dezvolta tot acolo ceva, pentru că acolo mi-e sufletul și aș investi probabil în niște meșteșuguri pe cale de dispariție, pe care eu le apreciez și îmi place să mă implic în ele. Mă ajută și faptul că eu am făcut arte plastice și îmi place lucrul cu lemnul”, a mai spus acesta, potrivit revistei Viva.


    „Ultimul Trib” are premiera joi, 13 septembrie Foto: Facebook
„Ultimul Trib” are premiera joi, 13 septembrie Foto: Facebook

Daniela Crudu și-ar dori să se răsfețe dacă ar câștiga marele premiu, cumpărându-și lucruri noi, și ar face și un gest frumos pentru prietenele ei, oferindu-le acestora o vacanță gratis, în una dintre cele mai căutate locații pentru petreceri. „Mi-aș schimba mașina în primul rând și mi-aș reînnoi colecția de genți, apoi mi-aș duce prietenele în vacanță la Ibiza!”, a spus și Daniela.

Pentru Ionuț Iftimoaie, marele premiu este trofeul, după cum explică el. „Mentalitatea de sportiv mă face să mă gândesc că intru într-o competiție cu gândul că voi câștiga. Când am plecat, prietenii mi-au zis să mă întorc acasă cu marele premiu, dar eu mă gândesc mai degrabă la trofeu! Aș fi ipocrit să spun că nu mă gândesc și la partea financiară, atunci când ai patru copii acasă, e greu să nu te gândești, iar nevoi avem cu toții, unele mai reale, altele inventate. M-am gândit însă după o muncă atât de intensă, de probe atât de dure cu uzură fizică și psihică, cel mai corect ar fi ca cei trei finaliști să împartă marele premiu!”, a explicat campionul Ionuț Iftimoaie.  

De asemenea, și Dorian ar avea ce să facă cu marele premiu, cântărețul dorind să finalizeze construcția unei noi case. Acesta mai are nevoie de aproximativ 80.000 € ca să finiseze clădirea pe care a înălţat-o la Domneşti, şi unde de-abia aşteaptă să se mute cu iubita lui, Claudia Iosif: „Banii sunt deja făcuţi, trebuie să intre în conturi de la emisiuni, concerte, dar şi din Youtube, pentru că nu se plăteşte imediat”, declara acesta, în urma cu ceva vreme.

Emisiunea „Ultimul Trib”, va avea premiera joi, 13 septembrie, la ora 20.00, la Antena 1, iar cei 21 de concurenți vor fi nevoiți să înfrunte provocările neprietenosului Madagascar și să facă față cu brio probelor solicitante ale competiției.

image
image
image
image
image
image
john wick keanu reeves foto epa  jpg
veronika rajek jpg
cub adrian minune png
banner dinu maxer png
banner alexandra stan png
banner oana matache png
banner laura cosoi png
banner minodora png
image
actualitate.net
image
actualitate.net