Ce face acum românul care rupea topurile în Grecia în urmă cu 5 ani

Ultima actualizare:

    Mattyas speră să reediteze succesul de odinioară
Mattyas speră să reediteze succesul de odinioară

Prin 2012, toți turiștii români aflați în Grecia sau în Cipru dansau de mama focului pe piesele românului Mattyas. După ce a luat cu asalt discotecile, acesta a lăsat muzica pentru sport, însă acum e decis să revină.

Este frumuşel, are voce şi un abdomen de invidiat, cu pătrăţele. Este vorba despre interpretul unor melodii de top, precum “Missing You” şi “Secret Love”, piese care în urmă cu cinci ani "spărgeau" topurile atât din Grecia, cât şi în alte ţări vecine. Piesele solistului au ajuns şi la noi în țară însă, la un moment dat, Mattyas a dispărut din peisajul muzical. Până de curând când a revenit pe canalul său de YouTube cu o melodie nou-nouță, care deja face furori. Aceasta se numeşte “Heart Away”, iar interpretul ne-a mărturisit că autorul şi compozitorul acestei melodii preferă să stea momentan în umbră.


    Când nu cântă, Mattyas se ocupă cu sala lui de sport
Când nu cântă, Mattyas se ocupă cu sala lui de sport

"Eu am făcut o pauză, pentru că am avut altele de făcut. Mi-am deschis o afacere, un salon de fitness în Otopeni, unde antrenez clienţii alături de un alt coleg. Pot să spun că acum am simţit că e momentul să mă întorc în muzică cu ceva nou. Am lansat piesa <Heart Away>, pentru care am semnat un contract cu o casă de discuri din Grecia. Aş putea spune că mă întorc acasă, în Grecia, acolo unde a început succesul meu. Mai mult, am primit nişte oferte şi voi pleca într-un turneu în Pakistan, timp de 11 zile. Voi cânta în câteva oraşe precum Islamabad, Lahore sau Karachi", ne-a mărturisit solistul antrenor.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
asistati social romania foto arhiva adevarul jpg
image
image
image
image
image
image
stela popescu scaune (1) png
gestul facut de catalin dobrescu oana radu webp
cardi b sexy instagram jpg
puiu calinescu jpg
banner maria constantin png
IULIA VANTUR SI SALMAN webp
liviu varciu si carmina 2 1 e1667375388174 webp
banner raluca moianu png
image
actualitate.net
image
actualitate.net