Cătălina Ponor a spus „DA”! A primit inelul de la iubitul ei, Bogdan Jianu

catalina-ponor.png

Cătălina Ponor și Bogdan Jianu au anunțat că se căsătoresc
Foto: Instagram

Cătălina Ponor, multipla campioană la gimnastică, a anunţat că se va căsători cu regizorul Bogdan Jianu, care i-a oferit inelul de logodnă.

„Astăzi am avut cea mai tare surpriză din viaţa mea. Am spus DA bărbatului cu care vreau să-mi petrec toată viaţa. Te iubesc, Bogdan Jianu!”, a scris Cătălina Ponor într-un mesaj publicat pe o rețea de socializare, alături de fotografia cu inelul de logodnă primit.

Cătălina Ponor se căsătorește cu Bogdan Jianu

Cătălina Ponor (32 de ani) şi Bogdan Jianu (50) sunt într-o relaţie din 2018 şi au vorbit pentru prima dată despre ea la începutul acestui an, când viitorul soţ al multiplei campioane a spus că se cunosc din 2006.

Triplă medaliată cu aur la Jocurile Olimpice, precum şi cu alte numeroase medalii în palmares, la Campionatul Mondial şi cel European, Cătălina Ponor s-a retras din activitate în 2017, anunţul fiind făcut în timpul Campionatului Mondial.

catalina-ponor-inel.png

Inelul primit de Cătălina Ponor
Foto: Instagram

Cătălina Ponor și Bogdan Jianu se cunosc din 2005

Se cunosc din 2005, când gimnasta devenea majoră şi se pregătea să cucerească medalia de aur la bârnă, la Campionatele Europene de la Debrecen, Ungaria, iar Bogdan se afla într-o relaţie cu solista Julia Chelaru, manageria artişti şi regiza videoclipuri.

Iată că frumoasa prietenie care s-a dezvoltat în timp a ajuns în ultimii doi ani să se contureze într-o iubire frumoasă, o iubire altfel, având în vedere că fosta gimnastă venea după o relaţie eşuată de patu ani cu sportivul portorican Tommy Ramos, iar  Bogdan după o căsnicie de zece ani.

„Cătălina şi Bogdan au o relaţie frumoasă, curată. Au în comun iubirea pentru animale, pentru câini şi cai. Bogdan îl interpretează de 7 ani pe Vlad Ţepeş în filmele sale, iar gimnasta a fost prezentă de multe ori la reprezentaţiile lui.

Tot el i-a predat primele lecţii de echitaţie. Fac un cuplu frumos, iar prietenii mai glumesc câteodată şi spun că ar fi interesant un film de dragoste intitulat «Laleaua Neagră şi Dracula». Cătălinei i se spunea Laleaua Neagră, iar Bogdan şi-a căpătat acest alint după ce l-a interpretat pe Ţepeş”, spunea acum ceva vreme o persoană din apropierea celor doi.

Loading...
ClickPoftaBuna.ro 0
1
ClickPoftaBuna.ro : 0
ClickPoftaBuna.ro 1