Cândva vedete tv, acum experte în tatuaje! Dj Wanda şi Sabrina Manoliu creează opere de artă pe piele

dj_vanda_1.jpg

DJ Wanda: ”Ca să faci această meserie, trebuie să fii foarte bun la desen!”

DJ Wanda şi Sabrina Manoliu, care au cochetat ani buni cu lumea televiziunii, s-au reprofilat, aşadar acum îşi câştigă banii din alt talent înnăscut, desenul. Au schimbat nu numai domeniul de activitate, ci şi ţara, mutându-şi reşedinţa una în Anglia, iar cealaltă în Germania.  

DJ Wanda (43 de ani) şi Sabrina Manoliu (33 de ani) au fost în centrul atenţiei, în lumea mondenă. Apoi, au dorit o schimbare, chiar şi de decor. DJ Wanda, pe numele ei adevărat Maria Mihaela Cojocaru, s-a căsătorit cu australianul Karl şi s-a mutat anul trecut la Londra, în Marea Britanie. A fost desemnată cea mai tatuată vedetă din România, trupul ei fiind acoperit cu desene imense, îndeosebi flori. După zeci de cursuri de perfecţionare, DJ Wanda, pe care în 2018 aţi văzut-o şi la ”Ferma vedetelor” (PRO TV), s-a gândit că n-ar fi rău să renunţe la petrecerile din discoteci, unde mixa piese disco, şi să înfrumuseţeze trupurile oamenilor, câştigând acum bani buni din această meserie, la un salon din Londra.

manoliu_1.jpg

Sabrina ia pauză de masă doar cu acordul clientului

DJ Wanda s-a măritat cu un australian

“Acasă am amenajat propriul meu spaţiu în care desenez. A realiza un tatuaj reprezintă o muncă dublă: trebuie să fii foarte bun la desen şi să ştii în acelaşi timp şi tehnica de a-l aplica pe piele. Îmi doresc să organizez o expoziţie”, a spus ea.  

Şi Sabrina Manoliu (33 de ani), fiica producătorului de televiziune Dan Manoliu, a renunţat la lumina reflectoarelor, după ce o vreme a fost reporter în culisele unor concursuri de top, “Eurovision” şi “Cerbul de aur”, dar şi actriţă în serialul “Vocea inimii”, de la Antena 1, alături de Vladimir Drăghia şi de Cezara Dafinescu. O regăsim în München, Germania, unde lucrează ca tatuator la “Picasso Tattoo”. ”Este un om dedicat, lucrează ore întregi şi îi place ceea ce face. Petrece foarte mult timp în studio, câteodată nici nu ia pauză de masă, decât la cererea clientului. Pleacă de la muncă ruptă de oboseală”, ne-au spus prietenii ei. 

 

Citeşte şi 

Dj Wanda s-a măritat la Londra. Ce ţinută nonconformistă a avut la nuntă

DJ Wanda se mărită! Cu ce se ocupă australianul de care s-a amorezat

Loading...

Citește și