”Boureanu a luat-o pe Ioana de gât de față cu colegii. I-a făcut vânătăi pe corp și pe față”

boureanu_fiica_2.jpg

boureanu ioana cristian irina
Ioana Boureanu, alături de tatăl și de mama ei
foto: arhiva Click!

Noi detalii ies la iveală în scandalul în care Cristian Boureanu a ajuns la poliție după ce a fost acuzat de Ioana, fiica sa de 15 ani, că a agresat-o în plină stradă. Într-un interviu exclusiv pentru Click!, mama Ioanei confirmă relația dificilă dintre fiică și tată, presărată cu bătăi, injurii și umilințe în fața colegilor de școală și a profesorilor.

Irina, prima soție a lui Cristian Boureanu, de care politicianul a divorțat în 2004, a decis să rupă tăcerea și să prezinte și varianta ei asupra unei situații pe care fostul ei soț o prezintă în cele mai sumbre culori. La divorț, Boureanu a primit custodia totală a Ioanei, care avea la vremea respectivă doi ani. Tot atunci se pare că au început și violențele, despre care Irina susține că a vorbit în fața autorităților, încercând să-și protejeze copilul.

Luni, 12 septembrie, totul a devenit public, după ce Cristian Boureanu a fost însoțit la poliție în urma unui conflict cu fiica sa în plină stradă, în preajma unui parc din nordul Capitalei. Politicianul s-a ales cu dosar penal pentru rele tratamente aplicate minorului. Iată ce spune mama Ioanei despre întreaga situație.

  • Treceți prin momente delicate. Atât dumneavoastră ca mamă, dar mai ales fiica dumneavoastră. E prima oară când Ioana este bătută de tată? Dumneavoastră aveați habar de aceste ”tratamente”?

Din păcate, nu e prima oară când se întâmplă astfel de situații. Ioana s-a plâns în mod frecvent că tatăl ei o bate. Pentru noi e deosebit doar pentru că apărut în presă. Știam de bătăile acestea care se întâmplă în mod frecvent, am depus sesizări la Protrecția Copilului, am inițiat un dosar penal. S-a făcut o anchetă atunci și i s-au pus anumite lucruri în vedere. Sunt lucruri vehi și de asta se ocupă acum Protecția Copilului. Pot să spun că domnul Boureanu e o persoană violentă, și nu doar cu partenerele e așa. Nu știu cum pare pentru cineva care nu-l cunoaște, însă eu știu cel mai bine cum e Boureanu.

  • Cum a fost posibil ca domnul Boureanu să obțină custodia totală a Ioanei?

E o poveste veche cu scandaluri, influențe. Ideea e că atunci când unui om îi place să dețină controlul, puterea, am preferat să aibă această custodie, iar eu să fac ce e mai bine pentru copilul meu. Orice proces înseamna un război, iar copilul e de fiecare dată cel care pierde.

  • S-a spus că Ioana s-a drogat. A venit vreodată mirosind a băutură sau v-a dat de gândit că ar putea consuma anumite substanțe?

Eu nu recunosc copilul ăsta despre care vorbește Boureanu. El vrea să îi creeze o imagine negativă încercând să justifice comportamenul lui. Ioana nu se droghează, tatăl ei nu a găsit-o beată în Centrul Vechi. Știu că a încercat să fumeze. Cât a stat la mine, și venea perioade lungi, nu a fugit de-acasă. El încearcă să-i creeze o imagine negativă. Ieri am fost la IML și, când m-am întors acasă, am găsit-o plângând din cauza minciunilor spuse de tatăl ei la televizor.

  • Trebuia să fie azi la școală, din câte știu.

Da. Școala începe azi, dar am primit o hârtie să nu se prezinte la deschiderea anului școlar... Înțelegeți de ce...

  • Ați dus-o la un psiholog?

M-am gândit să o duc la un psiholog acum. Am mai fost, inclusiv la Protecția Copilului, iar acum am vorbit din nou la Protecția Copilului și sper să se rezolve.

  • Ioana vrea să rămână cu dumneavoastră?

Vreau doar să ne liniștim. Dacă ea ar fi bine și ar vrea să meargă la tatăl ei, nu m-aș împotrivi. Ioana nu vrea să meargă la tată. De regulă, fiecare vizită la tată se termină cu bătăi.

  • I-a lăsat urme pe corp?

I-a făcut vânătăi pe corp și pe față, colegii asistau la bătăi. De multe ori, și ei au fost amenințați.

  • S-a spus că a fost exmatriculată.

S-a spus că a fost exmatriculată de la școală, însă asta s-a întâmplat din cauza faptului că domnul Boureanu mergea la școală să-și verse problemele personale. La un moment dat, în urma unui scandal în care a sărit pe catedră cu picioarele și a luat-o de gât pe Ioana de față cu colegii și profesorii, amenințând-o atât pe ea, cât și pe cei prezenți, am fost anunțată de conducerea școlii că nu vor să o mai țină pe Ioana în unitatea lor.

Click! a intrat în posesia unei înregistrări incendiare, care face dovada limbajului de mahala folosit de Boureanu în certurile cu fiica sa. Ascultă aici cum îi recomandă politicianul Ioanei să se înscrie la ”școala de curve”.

loading...
Loading...

Citește și