Bote, nu te mai enerva, c-o să-ți crape inima!

Cătălin Botezatu nu poate sta locului o clipă, făcând slalom printre prezentări de modă, emisiuni tv, concursuri de frumuseţe, reclame şi atelierul său de croitorie. La ultimul control medicii l-au sfătuit să o lase mai uşor cu stresul, însă nu prea au cu cine să se înţeleagă.

Cătălin Botezatu arată impecabil la cei 50 de ani, fiind unul dintre cei mai şarmanţi bărbaţi din show-biz. Când intră pe uşă, la un eveniment monden, prezenţa lui îţi taie respiraţia, căci este perfect, de la tunsoare până la pantofi. Numai că, în spatele zâmbetului său ştrengăresc, vestitul designer de talie internaţională ascunde o mare suferinţă, având serioase probleme cardiace. 

14_6toata.jpg

Cătălin nu se poate abţine de la trabuc şi de la whisky

Ia zilnic un pumn de medicamente

 

A suferit trei preinfarcturi, ultima dată fiind salvat de femeia care are grijă de apartamentul lui, iar acum doi ani s-a internat într-un spital din Turcia, unde medicii i-au montat la inimă cinci stenturi. Zilele trecute, reporterii Click! l-au întâlnit la finala competiţiei ”Miss Universe România 2017”, unde a fost jurat, alături de Mihai Albu. Cu acest prilej, ne-a vorbit despre starea sa de sănătate: “Problemele cu inima le am în continuare, cele cinci stenturi nu au dispărut. Dar totul se întâmplă doar când Dumnezeu îşi doreşte acest lucru. Atât timp cât El te ţine în viaţă şi vrea să se întâmple asta nu mai contează nimic. Ultimul control medical a fost acum două luni, la Istanbul, rezultatul a fost unul bunicel. Nu poate fi niciodată satisfăcător”. 

Deşi medicii i-au spus să o lase mai încet cu munca, Bote tot ca el face: ”Atunci când cineva îmi spune să las stresul la o parte parcă îmi spune «nu mai respira». Stres înseamnă dacă te enervezi şi pentru grija zilei de mâine. La nivelul meu stresul capătă alte proporţii. Am încercat să mă opresc pentru câteva zile şi m-am simţit aşa de inutil încât mi-am zis: «Orice ar fi cu mine eu voi merge până la capăt»”. 

Pentru că are un look interesant, Cătălin, fost manechin de top în anii comunismului, este bombardat cu oferte de publicitate. În prezent, el este imaginea unei case de modă, a unui cabinet stomatologic, dar şi a unei firme de trolere pentru care a făcut o şedinţă foto amuzantă, stând în apă alături de valiza plutitoare.

Loading...
 
 

Citește și

ClickPoftaBuna.ro 0
1
ClickPoftaBuna.ro : 0
ClickPoftaBuna.ro 1