«Bambina» Denisa e as în afaceri: «În doi ani am vândut 50.000 de sticluţe cu parfum»

6-7-vedete-11.jpg

Denisa Tănase este vedeta cu cele mai mari vânzări în domeniul parfumeriei

Denisa Tănase (31 de ani) şi-a deschis, în urmă cu doi ani, o afacere cu parfumuri. A ales doar esenţe tari, care au trecut ”proba liftului”, în sensul că aromele persistau şi după câteva ore, şi se poate mândri cu performanţa de a vinde produsul cosmetic în 11 oraşe din ţară. Dar şi alte vedete au avut succes, la scară mai mică, ce-i drept, cu parfumurile lor, printre ei numărându-se Cătălin Botezatu, Adina Buzatu şi Oana Zăvoranu.

Solista trupei Bambi a dat din coate, s-a documentat, a investit mii de euro în cursuri de parfumerie, la laboratoarele din Franţa şi, încet-încet, a pus pe picioare o adevărată afacere, cu parfumul ei, ”My Geisha”: ”Numele îl aveam în minte de mulţi ani. Pentru mine geishele reprezintă simbolul senzualităţii  şi ridică flirtul la nivel de artă. Asta mi-am dorit să transmită şi aromele mele: o atingere de dragoste, să atragă, să stârnească, să cucerească”, ne-a spus ea.

Vedeta ne-a mai povestit despre începuturile acestei afaceri care îi asigură un trai îmbelşugat: ”Nu am început cu bani mulţi, însă investiţia mea cred că trebuie calculată încă de acum 20 de ani. Faptul că sunt o persoană cunoscută m-a ajutat să dezvolt şi să construiesc un brand. Apoi sigur că au fost şi câteva idei isteţe, inspirate, produse bune care au făcut ca oamenii să şi le dorească din ce în ce mai mult şi să revină, multă muncă, puţine ore de somn şi suport din partea furnizorilor şi producătorilor. Am vândut peste 50.000 de sticluţe de parfum, care mi se aduc din Dubai. Am 43 de angajaţi în Bucureşti, în ţară am franciză, dar şi ei sunt angajaţii noştri”.

Parfumurile Denisei vin din Dubai

Denisa ne-a dezvăluit cum procedează în alegerea esenţelor: ”În prezent avem 16 arome. Sincer, le-am ales subiectiv, un lucru total nerecomandat în afaceri. Toate sunt arome puternice. Pentru mine, în parfumerie, nu există prea puternic sau prea persistent. Îmi plac aromele care «strigă» de pe tine, care rămân în urma ta  şi îi fac pe ceilalţi să te întrebe ce porţi. De altfel, când eram în Dubai şi testam concentraţia pentru apele de parfum, toate au trecut “proba liftului”. Le pulverizam în liftul de la hotel şi dacă peste câteva ore când mă întorceam nu se mai simţeau, creşteam concentraţia”.

Cântăreaţa a ales arome diferite: ”Am încercat să acopăr toate gusturile: avem şi arome florale şi fresh, gurmande, lemnoase sau orientale. Însă  toate mi-au pus zâmbet pe faţă atunci când le-am testat sau când se lucra la ele. Am observat asta şi la clienţii noştri. E foarte simplu să vezi ce aromă li se potriveşte: când miros ceva care nu e pe gustul lor se încruntă, pe cealaltă parte când aromă este cea potrivită pentru ei, se luminează la faţă şi zâmbesc brusc”.

Săptămâna trecută, la deschiderea magazinului din Braşov, ea a izbucnit în plâns, de bucurie: ”Sincer am fost şi eu şocată atunci când o colegă mi-a arătat o poză cu oamenii care aşteptau la coadă, în ploaie, în afara magazinului. Am început să plâng. Muncesc foarte mult, sunt extrem de prinsă în acţiune. Închidem anul cu 11 locaţii, în Constanţa, Oradea, Iaşi, Sibiu, Vâlcea, Bucureşti, Braşov, Timişoara, Craiova, Cluj şi în  Galaţi”.

Denisa nu renunţă însă la marea ei dragoste, muzica: ”De Revelion cântăm pe Valea Prahovei şi în Braşov. Merg şi la concerte în continuare, îmi fac timp pentru toate. Cu greu, recunosc. Dar mi-am propus ca, de la începutul anului nou, să recuperez orele de studio şi de lucru pentru proiectul nostru muzical”. Preţul parfumului: peste 340 lei, în funcţie de cantitate.

Oana Zăvoranu a investit 400.000 de euro în esenţe

6-7-vedete-15.jpg

Oana Zăvoranu a vândut peste 10.000 de parfumuri

Oana Zăvoranu (46 ani) şi-a lansat în iunie 2018 parfumul ”June 16 by Oana Zavoranu”, conceput de un parfumier de renume, Luca Maftei, ingredientele fiind alese însă de Oana, sau mai exact de motanul ei, Muffin, care, spune diva, ”Dădea cu lăbuţa la alegerea aromelor”.  Pisoiul a fost adus de Oana şi la lansarea parfumului ei, fiind mascota evenimentului. Zăvo a investit 400.000 de euro în business-ul cu parfumuri şi a vândut peste 10.000 de sticle, în numai jumătate de an. Parfumul a fost scos la vânzare cu 479 de lei, dar mai târziu ea l-a vândut pe Internet cu 317 lei.

6-7-vedete-17.jpg

Adina Buzatu a avut o reclamă curajoasă

În 2010, şi stilistul Adina Buzatu (42 ani) a lansat ”Trends By Adina Buzatu”, primul parfum din România destinat bărbaţilor. Putere, seducţie, mister, trei cuvinte care descriu parfumul. Trends conţine un mix de arome de mandarină, piper roz, grapefruit, frunze de cedru, anason stelat, geranoi, dar şi note joase de patchuli, heliotrop şi mosc. Varianta feminină se numeşte “B Fatale” şi a fost la vânzare la un preţ de 90 de lei.

6-7-vedete-16.jpg

Cătălin Botezatu a lansat două parfumuri

În acelaşi an Cătălin Botezatu (53 ani) a venit cu două parfumuri ce-i poartă numele, fiecare la 90 de lei. Mai târziu preţul a urcat la 140 lei, apoi fiind o variantă la vânzare şi cu o pereche de ochelari, cu semnătura lui. 

 

Loading...

Citește și