Augustin Viziru nu-şi mai simte deloc degetele de la mâna mutilată

Ultima actualizare:

    Aşa arăta mâna lui  Augustin Viziru la  câteva ore după  accidentul suferit  în 31 mai 2015
Aşa arăta mâna lui Augustin Viziru la câteva ore după accidentul suferit în 31 mai 2015

Atunci când au bătut palma cu PRO TV, pentru a participa la “Dansez pentru tine” sau “Ferma vedetelor”, Monica Davidescu şi Augustin Viziru nu şi-au imaginat că vor pleca de acolo mutilaţi pe viaţă. Deşi timpul s-a scurs, ei nu sunt „reparaţi” complet şi se chinuiesc, cum pot, să-şi facă meseriile care le aduc bani în casă.

Parcă mai ieri îl vedeam plin de sânge, după ce şi-a secţionat trei tendoane de la degetul mare al mâinii stângi. Tabloul de coşmar a avut loc în finala de la “Ferma vedetelor” (PRO TV), pe 31 mai 2015, la proba de tăiat lemne. Iată că la 9 luni distanţă, veştile despre Augustin Viziru nu sunt tocmai îmbucurătoare.

Actorul, care s-a tăiat atunci până la os, a stat patru ore în operaţie, a purtat atele timp de o lună, după care a făcut permanent recuperare medicală. Degeaba, membrul superior nu va mai fi niciodată aşa cum a fost înainte de accident, aşa cum susţine însuşi ghinionistul Viziru. „Mâna este în condiţii OK, o folosesc la capacitate maximă, numai că degetele au rămas amorţite, nervii au fost afectaţi şi două degete nu le mai simt şi nu cred că o să le mai simt vreodată. Nervii au fost secţionaţi complet, din păcate cam ăsta este adevărul, nu cred că o să mai reuşesc să-mi mai simt degetul mare şi arătătorul“, a declarat Augustin Viziru (35 de ani) deunăzi, pentru Antena Stars.

Chiar şi aşa, actorul nu renunţă la marile lui pasiuni, care, de altfel, sunt şi surse de venit pentru el: pokerul şi biliardul de performanţă. Chiar zilele acestea, Augustin se află din nou în Italia, la Treviso, acolo unde, în perioada 25-27 februarie, are loc competiţia “Dynamic Billiard Italian Open”, cu premii totale în valoare de 34.000 de euro.

Şi, de parcă nu ar fi fost de ajuns că participă cu cele două degete amorţite, Augustin a mai făcut o boroboaţă înainte de concurs. “Fratele meu şi-a prins mâna rănită în uşă, asta e, sper să nu se resimtă acolo, în Italia”, a declarat, pentru Click!, Lucian Viziru.

Şi Monica Davidescu are de tras cu piciorul distrus la «Dansez pentru tine»

În 2012, Monica  Davidescu şi-a rupt  meniscul la PRO TV
În 2012, Monica Davidescu şi-a rupt meniscul la PRO TV

În toamna anului 2012, Monica Davidescu (42 de ani) a participat la “Dansez pentru tine” (PRO TV) lucru pe care îl regretă amarnic şi în ziua de azi. De atunci, ea se luptă în instanţă cu Media Pro Entertainment România, pentru a-şi recupera banii cheltuiţi pe tratamente.

“După ce partenerul meu, George, a alunecat şi a căzut cu mine în braţe accidentându-mă, am fost obligată să stau imobilizată în orteze două săptămâni. Piciorul drept a avut meniscul rupt, cartilajul desprins şi ligament încrucişat anterior parţial rupt”, îşi povestea Monica necazul în revista „Taifasuri”. Şedinţele lungi de kinetoterapie au ajutat-o enorm, dar actriţa tot simte dureri atunci când urcă scările.

Chiar şi aşa, ea joacă în continuare în piese de teatru şi dansează în music hall-ul “Un alt fel de cabaret”.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
„Singurul om cu care probabil voi ține legătura este Zmărăndescu",  a spus Ana Maria Pal
banner dana nălbaru png
banner adrian cristea png
Au trecut 12 ani de când a murit Gil Dobrică  I s a spus Ray Charles al României jpeg
lora
banner dinu maxer png
Sorin Gontea  Daiana  Anghel jpg
1 liviu varciu si carmina 5 jpg jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net