Angela Similea, îndurerată de moartea lui Dorin Anastasiu: "Un prinț a fost Dorin". Familia a anunțat când vor avea loc funeraliile

a-murit-cantaretul-dorin-anastasiu-castigator-al-trofeului-cerbul-de-argint-26641.jpg

Cântărețul Dorin Anastasiu a murit la vârsta de 78 de ani

Click desktop articole 300x250 p1

Click desktop articole 300x250 p2

Dorin Anastasiu a murit sâmbătă, 18 septembrie, la vârsta de 78 de ani. Regretatul compozitor câștiga, în urmă cu mai bine de 50 de ani, alături de Angela Similea, trofeul „Cerbul de argint”. Solista este devastată de vestea care a îndoliat lumea artistică de la noi.

Angela Similea (75 de ani) a lăsat un mesaj emoționant, pe pagina de Facebook, îndurerată de moartea lui Dorin Anastasiu.

"Cu greu îmi găsesc cuvintele.
Vestea plecării colegului meu Dorin Anastasiu m-a întristat foarte tare.
Nu știu dacă suferea de ceva... este șocant...
Astăzi ești și mâine nu se știe..
Dar iată că pe cerul ce ne acoperă pe toți s-a mai aprins o stea. DORIN, cu Lumina lui s-a ridicat la CER!
Un prinț a fost Dorin...
Un Prinț în apariție, în atitudine, în cântec...
Ne-am cunoscut la cursurile de canto la clasa prof. Florica Orăscu.
Era un coleg bun, cald, susținător...
Și purta în el o inimă de copil.
Foarte rău îmi pare că ne-ai părăsit, Dorin ...
Să ai un zbor lin, purtat de îngeri și să te odihnească Dumnezeu!
Doina, draga mea, nu pot fi lângă tine acum, dar inima mea este cu tine...
Cunosc această durere, off...
Să vă întărească Bunul Dumnezeu!"

Dorin Anastasiu va fi înmormântat marți, 21 septembrie

Regretatul compozitor va fi condus pe ultimul drum marți, 21 septembrie, potrivit anuțului făcut de familia îndurerată. "Pe această cale vă anunțăm pe toți cei care l-ați iubit pe Dorin că vă puteți lua la revedere de la el începând de astăzi, 18 septembrie, la Paraclisul cimitirului Sfânta Vineri, înmormântarea urmând să aibă loc marți, 21 septembrie la ora 12.00. Vă așteptăm cu toată dragostea și vă mulțumim că ne sunteți alături!". Dorin Anastasiu avea doi copii, Raluca şi Virgil Alexandru. Fiica i-a moştenit talentul muzical, debutând în ”Şcoala Vedetelor”, apoi activând ca solistă, în Anglia. Fiul este medic stomatolog, dar şi preot, în Râmnicu-Vâlcea. “El are un cabinet de stomatologie şi, pentru că a fost plăcut de cei din jur când vorbea, i s-a propus să se facă preot. A făcut şi Facultatea de Teologie, din Sibiu, şi a fost făcut diacon şi preot. Este căsătorit şi are o fiică, Maria, studentă la Stomatologie”, declara, pentru Click!, Dorin Anastasiu, în urmă cu trei ani.

A câștigat Cerbul de Argint alături de Angela Similea

Dorin Anastasiu, cântăreț și compozitor din generația de aur a muzicii românești, a murit sâmbătă la vârsta de 78 de ani. Artistul, originar din Craiova, a câştigat acum mai bine de 50 de ani trofeul „Cerbul de Argint“, alături de Angela Similea. Printre cântecele sale celebre se numără melodii precum „Nu pleca”, împreună cu Mihaela Runceanu, şi „Într-un oraş, într-un tramvai”. Dorin Anastasiu s-a născut la Craiova, pe 6 iulie 1943. Potrivit stiriletvr.ro, a fost profesor de canto şi dicţie pentru copii şi adolescenţi care şi-au dorit  o carieră muzicală.

Între 1954-1957 a urmat cursurile Şcolii de coregrafie, la Bucureşti. Tot în Capitală a absolvit cursurile Liceului “Ion Neculce” şi, în 1967, ale Facultăţii de Instalaţii din cadrul Institului de Construcţii. La şcoala populară de artă a urmat atât cursurile clasei de teatru, cât şi cele de muzică uşoară. În 1966, a obţinut premiul I la Festivalul naţional studenţesc, iar un an mai târziu a debutat la radio, în 1968 la TV. A urmat apoi înregistrarea a peste o sută de creaţii ale celor mai cunoscuţi compozitori români. După un premiu II la festivalul internaţional de la Soci (URSS), în 1968, cu o piesă de George Grigoriu, în 1969 a obţinut premiul I de interpretare la Mamaia, cu două piese de Alexandru Mandy, şi, ca urmare, a fost desemnat să reprezinte România la ediţia din anul următor a «Cerbului de aur».

Click desktop articole 580x400 p1

Loading...

Click desktop articole 300x250 p3

 
 

Click desktop articole 580x400 p2

Adevarul

Click desktop articole 300x250 p4

Click desktop articole 300x250 p5