«Andruşa arunca în clasă cu catalogul»

Citeste tot despre: 

Andrei Gheorghe s-a stins luni, la 56 ani, şi toată lumea şi-l aminteşte drept profesionistul radioului şi al televiziunii. Prietenii săi vorbesc însă şi despre acel Andrei de dinainte de a deveni un star. În tinereţe, el a fost profesor la ţară, în Vlădeni, un sat din Bărăgan, unde a predat rusa în anii ’80.

Vlădeni (Ialomiţa) este situat vizavi de Hârşova, astfel că sătenii văd seara luminile oraşului de peste Dunăre. De aici a plecat spre glorie Necula „Rică“ Răducanu, portarul de la Rapid, care l-a tras după el şi pe Ionel Manu. Ambii au fost portari de naţională. La mijlocul anilor ’80, în Vlădeni erau 3.000 de locuitori, din care făcea parte gaşca stagiarilor veniţi prin repartiţie la absolvirea facultăţii. Erau ingineri, economişti, profesori, medici. Tinerii stăteau în locuinţe puse la dispoziţie de stat: apartamente de bloc sau case de ţară, pe care le împărţeau cu colegii.

„Mulţi stagiari s-au perindat pe la Vlădeni, de majoritatea nu-şi mai aminteşte nimeni. Dar de Andrei, da. Oamenii îl ţin minte şi fără să fi fost la radio sau TV“, povestesc localnicii. În 1985, când a apărut Andrei Gheorghe în sat, uliţa a căpătat culoare. „Andruşa“ – aşa cum era alintat – avea 23 de ani şi era de atunci „o figură“. Citea mult, mai ales noaptea, cu lanterna sub pătură, să nu-şi deranjeze colegii, era sufletul petrecerilor, vorbea slobod, asculta muzică şi nu se temea să spună verde-n faţă ceea ce gândeşte. „Lumea îl ştia de nebun, umbla cu o căciulă mare, roşie, de vulpe polară, avea blugi, geacă. Era circul şcolii. Arunca în clasă cu catalogul, se urca pe catedră“, povestesc oamenii locului. 

În perioada în care le preda limba rusă copiilor din Vlădeni, Andrei Gheorghe a împărţit o locuinţă cu Cătălin Antoniu, inginer mecanic la IAS, şi cu Paul Damian, profesor de istorie, scrie adevarul.ro. „Andruşa era excentricul grupului. Era original, ieşea în evidenţă. Zăpăcitul, aşa îi spuneau toţi, dar el nu era zăpăcit”, îşi aminteşte inginerul Antoniu. “Spunea în faţă oricui ce-i trecea prin cap - eşti prost, eşti bou. Pe moment te supărai, iar eu îi răspundeam uneori la fel. Apoi îmi dădeam seama că are dreptate. Era modul lui prin care încerca să ne arate unde greşim. Dar era corect, dăruia mult. Dacă-i cereai haina de pe el, ţi-o dădea. Mi-a dat căciula, blugii lui, geaca“, povesteşte fostul camarad. Seara, la Vlădeni aveau loc chefuri de pomină. „Jucam Popa Prostu’, Andrei era specialist în dat pedepse. Odată, pe 26 ianuarie, de ziua lui Nicolae Ceauşescu, m-a pus să ies cu toporul în mijlocul satului să tai o cracă de pin, care este flexibilă şi se tăia tare greu. Am dat nas în nas cu un individ înarmat de la Gărzile Patriotice. «Ce faceţi aici, domnul inginer?». «Tai o cracă». S-a uitat lung la mine, apoi a zis: «Staţi că vă ajut eu». Lumea de la ţară avea bun-simţ, deşi era cu ochii pe noi. Altă dată, tot la Popa Prostu’, Andruşa a pus o colegă să simuleze un cutremur, la bustul gol, urcată pe o masă. Eram tineri şi ne răzbunam pe viaţa aceea plină de interdicţii“, îşi aminteşte inginerul. 

Pentru o carte şi o muzică bună, Andrei ar fi făcut orice. La el acasă a ascultat Pink Floyd, pentru prima dată, Ecaterina Bălănescu, o prietenă bună din copilărie. „Mamele noastre erau rusoaice şi noi am copilărit împreună. În vacanţe mergeam în Rusia amândoi, eu - la bunica, la Moscova, el - la bunici, în Lipeţk. Era un om bun“, spune Ecaterina, grafician.

 

«A fost dorinţa lui de a-şi pune acea mască»

Zoom
Inginerul Cătălin Antoniu

Transformarea lui Andruşa în starul Andrei Gheorghe nu a fost pe placul lui Antoniu: „Era altfel de cum îl ştiam eu, împinsese lucrurile la extrem. Nu ştiu de ce a ales să se arate astfel oamenilor, într-o variantă brutală. Eu ştiam că nu era personajul pe care l-a promovat. Uitaţi-vă la ochii lui: sunt trişti! Poate a fost dorinţa lui de a-şi pune acea mască. A fost o fiinţă superioară, care a vrut să ne facă mai deştepţi, să ne scoată din zona de confort. Noi am fost proşti. Iar el ne-a lăsat în pace, de la un moment dat. Iar noi am rămas aşa“. 

 

«Am fost la el acasă, în Constanţa»

Zoom
Sfârşitul anilor ’90. Împreună cu Anastasia, fetiţa sa

Andrei Gheorghe a plecat din Vlădeni în 1987, iar inginerul Antoniu, acum în vârstă de 61 ani, a venit la Bucureşti în 1995 şi lucrează la Academia de Studii Economice. Celălalt camarad, profesorul Paul Damian, s-a angajat la Muzeul Naţional de Istorie a României. Andruşa a revenit la Constanţa. Tatăl lui era comandant al Aeroportului de la Mihail Kogălniceanu. „Am fost şi la el acasă, la Constanţa, în apartamentul de bloc unde locuia cu Maria, soţia sa, şi cu Ansatasia, fiica lor. Apoi ne mai întâlneam prin Bucureşti“, îşi aminteşte Cătălin Antoniu.

Citeşte povestea completă şi vezi mai multe fotografii pe adevarul.ro!

 

 

loading...
Loading...