Andreea Antonescu, noi mărturisiri după ce s-a aflat de divorţ: ”Patru ani am mers la terapie!”

Ultima actualizare:

    Sursa foto: Antena 1
Sursa foto: Antena 1

Andreea Antonescu a trecut prin momente dramatice în urmă cu câţiva ani, când tatăl ei s-a stins din viaţă, iar pentru a depăşi perioada dificilă a apelat la ajutorul unui psiholog. Patru ani de zile a mers la terapie, iar acum a oferit detalii neştiute de nimeni.

Moartea tatălui ei a doborât-o pe Andreea Antonescu care mărturisit că a apelat la ajutorul unui psiholog pentru a trece peste trauma pe care a suferit-o.

 ”Mă mândresc cu o întreagă bibliotecă pe care mi-am creat-o singură, în general sunt cărţi de autoeducare. În momentul în care am fost pusă într-o anumită situaţie în viaţa mea, pe care am considerat că nu o pot depăşi de una singură, e un subiect foarte greu pentru mine, am încercat să cer ajutorul persoanelor de specialitate care mi-au înmânat aceste cărţi, cărţi care pe mine m-au ajutat ca om, să plec de undeva de jos şi să ajung undeva sus, şi aici mă refer pur şi simplu la sufletul meu, la nimic altceva. Am fost la o terapeută. Era anul 2001, după decesul tatălui meu. Consilierea a durat 4 ani”, a declarat, pentru Libertatea, Andreea Antonescu. 

Citește continuarea articolului, aici!

Citește și:

Remedii naturiste cu flori de liliac. Tratează arsurile uşoare şi alungă durerile reumatice

Horoscop weekend 28-30 iunie 2019. Probleme în cuplu pentru Scorpioni



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
angela similea 12 jpg jpeg
lucia esca instagram 3 jpg
banner simona trasca png
brigitte si florin pastrama 5 webp
Mari emoții pentru mireasa Simona Trașcă
kim kardashian monaco profimedia jpg
ioana ginghina gradina jpg
dorian popa jpg
image
image