Andra, ajutată de Fuego şi de Raoul să ajungă mare vedetă

a18-vedete-andra.jpg

Andra a devenit cea mai bună voce din muzica românească. Are acasă zeci de premii obţinute la competiţii muzicale
Citeste tot despre: 

Paul Surugiu – Fuego (42 de ani), Andra (32 de ani) şi Raoul (40 de ani) au în comun oraşul natal, Turda, dar şi o dragoste nemăsurată pentru muzică. Solista a fost remarcată la un concurs muzical de Fuego, care a şi premiat-o, iar Raoul, care a crezut în talentul ei artistic, i-a fost primul impresar. Cei trei artişti cu voci de calibru au rămas prieteni pe viaţă, iar adesea au şi colaborat pe plan artistic, unindu-şi vocile.

Lansarea dublului album al trupei Alesis, eveniment desfăşurat luni seară, a prilejuit întâlnirea cu doi solişti importanţi, Paul Surugiu – Fuego şi Rareş Borlea – Raoul. Cei doi artişti ne-au povestit şi despre debutul Andrei, ajunsă acum una dintre cele mai bune artiste din România.

a28-vedete-111.jpg

Fuego este solist, dar şi prezentator de emisiuni muzicale la TVR 2 şi la Favorit TV

„Andra e mai mică decât noi, e din altă generaţie, dar ne-am cunoscut când eram mici. Eu făceam parte din juriul unui festival la care Andra a participat şi alături de ceilalţi membri, la Casa de Cultură din Turda, i-am acordat trofeul, spunând încă de pe atunci că va deveni o mare artistă pentru că are o voce fenomenală. Aşa a şi fost! Primul ei impresar a fost chiar Raoul, iar ulterior Andra a devenit cunoscută, iar azi este una dintre cele mai iubite artiste ale noii generaţii. Apreciez enorm determinarea ei, talentul măreţ şi sunt bucuros că am putut sesiza, la timpul potrivit, glasul ei nemaipomenit”, ne-a spus Fuego.

a38-vedete-11.jpg

Raoul este coleg cu Fuego, la Favorit TV. Ei împart aceeaşi emisiune, ”Familia Favorit”

Dar şi Raoul a ajutat-o enorm pe Andra:  „Cu Andra sunt din acelaşi oraş, Turda, un oraş mic. Eu am făcut parte din începuturile Andrei, prin mine a ajuns ea la Bucureşti. E o prietenă dragă, iar până la Costi Ioniţă a fost un drum pe care a trebuit să-l facă. Norocul şi talentul au făcut-o să ajungă şi la Costi. Ea a fost în televiziune şi la Teo înainte să ajungă la el”.

a48-vedete-2.jpg

Andra colaborează adesea pe plan muzical cu Fuego şi cu Raoul

De altfel, Andra nu uită de unde a plecat şi cine i-a oferit o mână de ajutor, şi adesea a făcut duet cu ambii artişti, în emisiuni tv sau în concerte.  Fuego şi Raoul s-au intersectat pe plan muzical, în oraşul natal, iar acum au devenit colegi la acelaşi post tv, Favorit TV.

a58-vedete-3.jpg

Andra colaborează adesea pe plan muzical cu Fuego şi cu Raoul

„Rareş a devenit Raoul şi am fost bucuros pentru el când a început colaborarea alături de buna mea prietenă Mirabela Dauer. În prezent, având în vedere că eu sunt într-o perioadă extrem de agitată, având proiectul de la TVR 2 – emisiunea «Drag de România mea!», difuzată în fiecare duminică, la ora 15.00, nu am timpul necesar de a mă ocupa corect şi cu toată implicarea şi de emisiunea de la Favorit TV – «Familia Favorit». Astfel, având în vedere că Raoul a mai moderat emisiuni la Favorit TV, după ce am decis că pot modera o săptămână emisiunea, producătorii au decis ca în cealaltă săptămână, moderator să fie Raoul. Astfel, o săptămână mă vedeţi pe mine, cealaltă pe colega şi prietena mea Valentina Herţa, alături de Rareş”, ne-a povestit Fuego despre colegul lui.

a68-vedete-media-1375092338.jpg

Andra şi Raoul în urmă cu peste 15 ani
Loading...