Anca Serea și-a asigurat bebelușul! Micuța Leah este răsfățata familiei

Ultima actualizare:

    Anca Serea a adus-o pe lume pe Leah pe 14 augustfoto: arhiva personală
Anca Serea a adus-o pe lume pe Leah pe 14 augustfoto: arhiva personală

Atunci când ai șase copii, te gândești cum să-i protejezi mai bine, iar Anca Serea asta face. Deși ar fi trebuit să fie ceva mai relaxată, fiind deja obișnuită cu rolul de mămică, bruneta nu e deloc liniștită.

Soția lui Adi Sînă și-a cumpărat cărucior de fițe, care îi asigură copilul în caz că pățește ceva. Astfel, în cazul unui accident care are ca urmare spitalizarea, suma asigurată este de 200 de lei pe zi. Dacă se ajunge la intervenție chirurgicală, atunci asiguratorul va plăti către beneficiar, în cazul dat copilul, părintele copilului sau tutorele legal, suma de 5000 de lei și 1000 de lei cheltuieli medicale.

„Grija pentru cei mici este una din prioritățile care stau la baza conceptului nostru! Astfel, am creat în parteneriat cu o companie germană specializată în asigurări de sănătate, un produs de asigurare accidente personalizat, dedicat exclusiv copiilor aflați în cărucioarele cumpărate de la noi. Produsul se oferă gratuit la achiziția oricărui tip de cărucior de la noi”, a declarat Miruna Vasile, reprezentanta firmei în România.

În cadrul târgului Baby Boom de la Romexpo, care are loc în perioada 17- 20 octombrie, între orele 10.00- 19.00, mamele pot achiziționa deja în premieră cărucioarele cu polița de asigurare inclusă!

Anca Serea caută bonă pentru a o ajuta cu copiii


    Foto: Instagram
Foto: Instagram

De când a venit pe lume cel de-al şaselea copil, micuţa Leah Maria, viaţa Ancăi Sera şi a lui Adi Sînă e plină de adrenalină. Dacă Adi stă mai mult plecat în turnee, Anca încearcă să se descurce de una singură cu copiii.

Vedeta face cu greu faţă "distracţiei", aşa că a pornit în căutarea unei noi bone. "E un pic mai greu. Adi (n.r. Adi Sînă, soțul ei) e mai mult plecat. Mă ocup mai mult singură. Abia mă mai descurc. Mă ajută mult mama mea. Acum sunt în căutare de bonă. N-am cerinţe speciale, îmi doresc să fie o doamnă care să iubească foarte mult copiii. Nu am pretenţii să gătescă, să facă menaj, vreau doar să iubească să lucreze cu copiii, să fie ca un fel de bunică dacă se poate", a declarat Anca pentru Click.ro.

Marele avantaj e că prichindeii au ajuns să aibă grijă unul de celălalt. "În sfârşit copilul numărul şase semănă cu tatăl ei. Și Ava seamănă cu el, dar Leah are nişte trăsături fizice mai asemănătoare cu ale lui Adi. Are ochii lui. E un copil bun, doarme ziua-lemn şi noaptea nu prea. Doarme cu noi în cameră. De obicei dorm mai mulţi cu noi în cameră, care cum apucă. Îi luăm şi îi mutăm în camerele lor. Ea doarme cu noi, până la un an va dormi cu noi. Ceilalţi nu sunt geloşi. Moise, care e şi el mic, mai doarme în patul ei, ea cu noi în pat. Ne organizăm. E greu în weekend când e Adi plecat şi eu rămân singură cu temele, cu joaca, mâncarea, spălatul", a adăugat Anca.

Citește și:

Anca Serea, epuizată cu șase copii: «Caut o bonă, abia mă mai descurc»

Ce mănâncă familia Ancăi Serea. Surpriza din meniul vedetei cu şase copii

image
image
image
image
image
image
Oana Roman și fiica ei, Isa  Sursa: Instagram
halle berry instagram jpg
alina serban foto cornel brad  jpg
carmen bruma fb jpg
image png
sean diddy profimedia jpg
image png
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net