Anamaria Prodan, în fundul gol pe tricou. Impresara şi soţul ei au o linie de tricouri cu chipurile lor FOTO

prodanca-gol.jpg

Un tricou cu poza Prodancăi costă 135 de lei

Anamaria Prodan (42 de ani) şi soţul ei, Laurenţiu Reghecampf (39 de ani), scot bani şi din piatră seacă! Cei doi se mândresc cu linia de tricouri cu chipurile lor, realizată de stilista Ioana Silaghi.

Dacă pe bluzele cu fostul antrenor al Stelei e imprimată o fotografie în care Reghe ţine o minge în braţe, cele cu Anamaria au imprimate celebra poză publicată, în urmă cu opt ani, în Playboy. Articolele de îmbrăcăminte în care Prodanca apare fără chiloţi se vând on-line şi în Lotus Center Oradea, fiind disponibile pentru femei şi bărbaţi, mărimi de la S la XL, la preţuri cuprinse între 135 şi 150 de lei.

A pozat în Playboy la 35 de ani

Anamaria Prodan a pozat în celebra revistă Playboy în 2007, la 35 de ani. După acel pictorial incendiar, ea şi-a căpătat titulatura de "sexy-impresară". Deşi avea doi copii, Anamaria nu a avut nicio inhibiţie şi a renunţat la haine în paginile publicaţiei. Rezultatul i-a plăcut atât de mult impresarei, încât a imprimat fotografiile în format mare şi le-a pus prin casă, iar în dormitorul ei şi al lui Reghe a pus un tablou cu ea nud. 

Loading...

Citește și