Adela Popescu, prima vacanţă cu bebeluşul. Unde a ales să plece

adela.jpg

adela popescu
Adela a născut un băieţel la 11 iunie
Foto: arhivă personală

Emoţii mari pentru Adela Popescu care în urmă cu doar câteva zile a sărbătorit primul an de căsnicie, dar odată cu acest eveniment şi prima ieşire din oraş cu micuţul Alexandru, bebeluşul ei de nici trei luni. Actriţa a povestit că şi-a luat inima-n dinţi şi împreună cu Radu Vâlcan au planificat în premieră o scurtă vacanţă în trei.

Adela Popescu a început săptămâna în forţă. Actriţa, care a devenit recent mămică de băieţel. s-a încumetat să plece de acasă pentru o escapadă la munte. A a ales ca destitaţie staţiunea Buşteni, unde a găsit o vilă pentru a sărbători primul an de căsnicie. Actriţa a luat cu ea hăinuţe de schimb şi medicamente, dar a avut în vedere să se cazeze cât mai aproape de o unitate medicală ăn caz că bebeluşul ar fi avut probleme de sănătate. Blonda a povestit pe larg pe blogul personal cum a decurs excursia la munte, în trei.  

adela.jpg

adela popescu aniversare casnicie radu valcan
Adela şi Radu au aniversat primul an de căsnicie la munte
foto: arhiva personală

"I-a plăcut din prima. Drumul a fost o plăcere, mai mult a dormit. După ce ne-am cazat a păpat şi s-a culcat o oră. S-a trezit fără să plângă, a mai făcut o pauză de ras, privit, şi iar a adormit preţ de încă o ora. Ne-am plimbat, am râs, am făcut gimnastică şi de la 19:00 a picat lat până la 23:00. Noi tot pe terasă vorbind normal, cu muzică, ciocnituri de pahare, furculiţe, el alături de noi doar că puţin mai înfofolit. Ni s-au alăturat şi fratele, cumnata, nepoţelele, verişoara şi o prietenă. Am râs, am povestit, ne-am amintit de nuntă, am pus melodia noastră pe telefon, am suflat în papanaşi ( nu am găsit tort). La 24:00 băiatul meu deja terminase masa şi a mai dormit în două reprize de câte 3 ore până dimineaţă când iar s-a trezit cu poftă de vorbă. Eu zic că i-a priit aerul de munte", a scris Adela Popescu.  

loading...
Loading...

Citește și

  • adela popescu radu valcan

    Adela Popescu (29 de ani) și soțul ei, Radu Vâlcan (39 de ani), au devenit părinții unui băiețel de nota zece în urmă cu aproape o lună, în 11 iunie, când actrița l-a adus pe lume pe micuțul care va purta numele Alexandru. Deși copilul era programat să se nască între 14 și 19 iunie, bebelușul a fost grăbit să-și cunoască părinții.

  • adela popescu

    Adela Popeascu a îngroșat de curând rândul proaspetelor mămici din showbiz-ul românesc, atunci când l-a adus pe lume pe Alexandru, fiul ei și al lui Radu Vâlcan. Ziua de 11 iunie a fost cea mai fericită pentru celebrul cuplu, iar fanii vedetelor au așteptat de atunci prima imagine cu băiețelul mult dorit.

  • A născut pe 11 iunie, pe cale naturală, un băieţel perfect sănătos, pe care îl va boteza Alexandru, iar primele două săptămâni petrecute cu bebeluşul acasă au fost de vis pentru Adela Popescu (29 de ani).

  • adela popescu gravida 9 luni baietel

    Adela Popescu a şters cu buretele orele în care s-a chinuit să-l aducă pe lume pe băieţelul ei, iar acum se bucură că îşi strânge la piept bebeluşul. Actriţa a făcut primele declaraţii după ce weekendul trecut a devenit pentru prima oara mamă.