Adela Popescu, povestea nașterii celui de-al treilea copil: "S-a născut după o agonie de aproape patru ore"

Ultima actualizare:
Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Adela Popescu și Radu Vâlcan, fericiți, alături de puiul lorfoto: Instagram
Adela Popescu și Radu Vâlcan, fericiți, alături de puiul lorfoto: Instagram

Fericire mare în cuplul Adela Popescu-Radu Vâlcan! Prezentatoarea emisiunii “Vorbește lumea”, de la Pro TV, a adus pe lume duminică, 11 iulie, cel de-al treilea băiețel al familei, după patru ore de travaliu. Băiețelul a primit nota 10 la naștere și a cântărit 3,620 kg.

Adela Popescu și soțul ei, Radu Vâlcan, au devenit duminică, 11 iulie, părinți pentru a treia oară. Dacă la primele două sarcini, prezentatoarea tv a suportat dureri cumplite, travaliul durând ore în șir, de această dată a fost nevoie de patru ore de agonie pentru ca cel de-al treilea băiețel din familie să vină pe lume. “Băiețelul nostru a venit pe lume să ne arate că el face mai mult decât 10 fetițe. Și face! Că e minunat, a luat nota 10, are 3,620 kg și s-a născut după o agonie de aproape patru ore. Nu mă mai satur să-l pup, să-l miros și să-i povestesc despre năzdrăvănii de frățiori care îl așteaptă acasă”, a scris Adela Popescu pe contul de Instagram, unde a postat și prima poză cu bebelușul.Radu Vâlcan a fost un tătic norocos pentru că a fost lăsat să-și vadă bebelușul imediat după naștere, timp de 20 minute, asta după ce a făcut un test Covid în prealabil. “Tati a avut voie să ne viziteze timp de 20 minute cât să ne bucurăm împreună. Și de data aceasta la nașterea lui, la fel ca la a frățiilor lui, plouă”, a mai anunțat fericita mămică.

“Un travaliu nu lung, dar extenuant”

“Credeți că este ușor să fii trezit la 5-6 dimineața, să fie liber prin oraș, să ai emoții de fiecare dată când se pune roșu la semafor, să nu-mi răspundă Adela la mesaje pentru că, da, tocmai năștea după un travaliu nu lung, dar extenuant. Și multe alte emoții la care nu se gândește nimeni. Pe scurt, iubire, vă ador!”, a fost mesajul transmis de tăticul Radu Vâlcan pe contul de Instagram, unde a postat și el o poză emoționantă cu micuțul în brațele mamei sale, la maternitate.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Niole Kidman  foto   Profimedia jpg
conchita wurst foto reuters
Loredana Groza, foto Instagram  jpg
rares cojoc andreea popescu instagram jpg
De ce alege Cătălin Botezatu să meargă în Egipt, acolo unde a fost deja de peste 30 de ori
gabriela cristea (1) jpg
lady victoria hervey cannes 2026 gettyimages jpg
dino muradian instagram jpg
image
image