Iuliana Marciuc: „Nu m-am simţit niciodată ca o amantă“

Iuliana Marciuc: „Nu m-am simţit niciodată ca o amantă“

Ultima actualizare:

"Au fost câteva dăţi în care am vrut să renunţ. Dar nu pentru că obosisem, ci dintr-o revoltă la adresa lipsei mele de moralitate. Am fost educată într-un anumit fel, dar mă complăceam într-o situaţie care nu-mi plăcea deloc. Iar asta în ciuda faptului că nu m-am simţit niciodată ca o amantă. Adrian s-a comportat întotdeauna exemplar, nu a ţipat niciodată la mine, nu mi-a vorbit urât, are o generozitate cum rar întâlneşti şi o sensibilitate aparte.

Nu el mi-a generat nemulţumirile, ci situaţia lui. Ţelul meu nu a fost să-l fac să divorţeze, nu m-am rugat pentru asta (cum s-a scris în anumite publicaţii). Ţelul meu a fost să-mi găsesc jumătatea, care putea să nu fie Adrian. Cred că doar când destinul ne scoate în faţă jumătatea, suntem în echilibru şi ne simţim împliniţi. Putea să nu fie el şi atunci ar fi fost o luptă inutilă. Slavă Domnului că n-a fost aşa! El îmi spune că n-a plecat niciodată, că eu am fost cea care a pus de fiecare dată punct. E adevărat, n-a plecat niciodată, dar nici nu s-a mişcat din loc, iar asta era şi mai rău", a spus Iuliana Marciuc.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
IMG 4444 696x348 jpeg
IMG 20261103 WA0335 jpg
bursa de valori de la shenzhen jpg
Design fără titlu (5) png
„Mogging” – Cuvântul anului 2026 png
minge elastice guinness jpg
coliva pomenire morti pomana mosii de iarna de vara foto shutterstock 1755598406 jpg
Solsgirth PROFIMEDIA (1) jpg
image
image