Corina Chiriac: «Sunt celebră, dar nu şi bogată»

Ultima actualizare:
Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Corina Chiriac
Corina Chiriac

Corina Chiriac are 47 de ani de carieră, fiind una dintre cele mai de succes succes cântăreţe din anii ’70 şi ’80. În prezent, artista realizează la Naţional TV emisiunea „Să v-amintiţi duminica!”.

Chiar dacă are foarte multe realizări, succesul profesional nu se reflectă într-o avere impresionantă. "În primul rând eu nu sunt bogată, iar celebră sunt din anul 1970. Succesul meu e făcut pe emisiunea de la Naţional TV, «Să v-amintiţi duminica!», şi pe toată munca depusă împreună cu casa de discuri Cat Music. Dacă o tânără de 20 de ani crede că una care îi dă-n bobi o face mare artistă, se înşală. Să vină la mine să mă întrebe cum se face meseria aceasta. Mai ales astăzi, când e atât de greu, iar arta nu mai e sponsorizată de Ministerul Culturii şi de toate forurile care o sprijineau pe vremuri. Succesul nu se face noaptea, la baltă, cu trei broaşte, ci se face pe scenă, în faţa oamenilor”, a declarat Corina Chiriac pentru ring.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
method loci jpg
loto loterie istock jpg
image png
INSTANT PSD CONGRES 50 INQUAM Photos Octav Ganea jpg
alexandru rafila jpg
eurovision 2026 foto eurovision jpg
macron actrita jpg
Metallica, foto Shutterstock jpg
image
image