Andra despre Ţuţu: «Te văd ca Eminem al României» Are dreptate?

Andra despre Ţuţu: «Te văd ca Eminem al României» Are dreptate?

Ultima actualizare:

Cu toate acestea, cei care-l susţin pe rapper sunt de părere că tânărul în vârstă de 19 ani are un mare talent neşlefuit ascuns în el pus în valoare tocmai de faptul că îşi exprimă sentimentele prin muzică. CINE ESTE ADRIAN ŢUŢU ŞI DE CE

În vârstă de 19 ani, Adrian a venit la preselecţia "Românii au talent" pentru a "se exprima". El este orfan de la o vârstă fragedă şi şi-a pierdut ambii părinţi când nu împlinise 5 ani. O vreme a rămas în grija bunicii iar apoi s-a hotărât să ia viaţa în piept şi s-a mutat singur în apartamentul lăsat de părinţii lui.

A renunţat la şcoală şi a muncit în diverse locuri pentru a reuşi să se întreţină dar nu a renunţat la muzică. Imediat ce i s-a ivit ocazia, Adrian s-a prezentat la Românii au Talent, concurs pe care l-a şi câştigat.

120.000 DE MOTIVE

Tânărul a reuşit să încălzească publicul şi mai ales juriul cu prestaţia sa, astfel încât să câştige cei 120.000 de euro şi posibilitatea de a avea o carieră muzicală. Însă, imediat aproape, reacţiile românilor au fost potrivnice. Foarte mulţi şi-au exprimat indignarea faţă de victoria lui Adrian şi au speculat că el a luat locul I pentru că a reuşit să stârnească mila publicului. Acest lucru se regăseşte în comentariile de pe internet care desconsideră rezultatul final al emisiunii.

Adrian Ţuţu, blamat şi înjurat de internauţii români

Unii dintre artiştii deja consacraţi consideră însă că Adrian Ţuţu este cu adevărat un talent. Astfel, Andra i-a spus că „Eu te văd ca şi un Eminem al României" iar Mihai Petre a declarat că "versurile şi talentul lui l-au dus la câştig". Se pare că părerea maselor este alta. Click.ro propune o dezbatere liberă între useri, astfel încât fiecare să exprime clar ce părere are, în sondajul alăturat. Spune-ţi părerea şi în comentarii.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
cocos apa)istock jpg
Orașul Făgăraș  Foto Daniel Guță ADEVĂRUL (2) jpg
telefon   foto pixabay  iqbalstock jpg
caldura, foto shutterstock jpg
loto loterie istock jpg
Dar de nunta  Foto magnific com jpg
Inselatorie online plata card FOTO Shutterstock jpg
masina spalat magnific1 jpeg
image
image