Unul dintre acuzatorii lui Kevin Spacey, mort în condiţii necunoscute. Actorul, la un pas să scape basma curată

kevin-spacey-harturire-sexuala-condamnare.jpg

kevin spacey
Unul dintre cei care l-au acuzat pe Spacey a murit subit, din cauze necunoscute, potrivit avocatului actorului american
Foto:GettyImages

Kevin Spacey, în vârstă de 60 de ani, era unul dintre cei mai apreciaţi de la Hollywood până nu de mult. Întreaga sa carieră şi realizările în domeniul cinematografiei nu au mai contat atât de mult atunci când o faţă necunoscută a starului a ieşit la iveală. Numeroşi bărbaţi au relatat despre cum actorul i-a abuzat sexual atunci când erau minori şi au subliniat că el a încercat să le cumpere tăcerea în schimbul unor sume de bani sau a unor obiecte de lux. Dat în judecată şi cu onoarea pătat, Kevin Spacey a încercat în zadar să îşi spele păcatele. Procesul împotriva sa încă este pe rol, iar o veste de ultimă oră complică situaţia. Unul dintre acuzatori a decedat subit, în circumstanţe necunoscute.

Anul 2018 a fost unul extrem de dificil pentru actorul american Kevin Spacey, căci atunci au ieşit la iveală fapte oribile pe care acesta le comisese în tinereţe. El ar fi abuzat sexual mai mulţi minori, ulterior încercând să le cumpere tăcerea pentru a-şi păstra imaginea intactă. În luna septembrie 2018, un maseur care a dorit să rămână anonim, a depus o plângere de hărţuire sexuală împotriva lui Spacey. În plângerea depusă tânărul a relatat faptul că actorul l-ar fi forţat să îl atingă în zonele intime în timpul a două şedinţe de masaj care s-au desfăşurat în reşedinţa din Malibu a lui Spacey. 

O veste cutrmeurătoare a fost dată de avocatul actorului. Cel care a depus plângerea anul trecut a încetat din viaţă în mod subit, fără să fie cunoscute motivele care au provocat decesul acestuia. Aşadar, plângerea împotriva lui Spacey nu va putea fi soluţionată, iar el ar putea scăpa basma curată pentru a doua oară, potrivit hollywoodreporter.com.

kevin-spacey

kevin spacey
Kevin Spacey nu se mai ascunde şi a început să participe la evenimente cu prietenii
Foto:Profimedia

A scăpat de acuzaţiile de hărţuire sexuală la mijlocul lunii iulie

Tânărul de 18 ani care l-a acuzat în 2016 că l-a pipăit pe organele sexuale, într-un separeu dintr-un bar din Nantucket, din apropiere de Boston, nu și-a mai susținut plângerea. În consecință, procurorii au fost nevoiți să renunțe la acuzații. Cu toate acestea au existat zvonuri potrivit cărora actorul a încercat de numeroase ori să cumpere tăcerea celor care îi distrugeau imaginea publică şi aveau un impact negativ asupra carierei sale. El a fost nevoit să se retragă din distribuţia serialului ”House of Cards”. În ianuarie, Netflix a anunţat pierderi de 39 de milioane de dolari din proiecte în care era implicat Spacey.

kevin-spacey

kevin spacey
Actorul a scăpat basma curată în urma acuzaţiilor, însă cariera sa este compromisă
Foto:GettyImages

Teatrul Old Vic din Londra, unde Spacey a fost director artistic timp de 12 ani, a transmis anul trecut că a primit 20 de acuzaţii de comportament neadecvat în privinţa actorului, care ar fi avut loc între 1995 şi 2013.

Kevin Spacey nu se mai ascunde de presă

În ciuda faptului că întreaga sa carieră a fost compromisă, iar imaginea sa una profund negativă, Kevin încearcă să reabiliteze situaţia, prin paşi mărunţi. A acceptat invitaţia de a recita o poezie, iar apoi a fost surprins de fotoreporteri la terasa unui restaurant, părând să se simtă  bine. Kevin a decis să renunţe la strategia iniţială, aceea de a se ascunde pentru a evita asaltul mediatic şi a început să se afişeze în locuri publice alături de prieteni. Aşa a fost surprins şi în urmă cu o lună. Purtând un costum albastru la care a asortat o camasă bleu, Kevin a afişat totuşi o morgă serioasă, care trăda apăsarea pe care o resimţea. Pe măsură ce minutele au trecut, atmosfera a devenit una pe placul actorului, fiind imortalizat având un zâmbet vag pe chip.

Loading...

Citește și