Adele s-a transformat într-o adevărată bombă sexy! Cum a reușit să slăbească 50 de kg

Ultima actualizare:
Adele a ascăpat de 50 de kilograme
Adele a ascăpat de 50 de kilograme

Cântăreața britanică Adele a reuşit să slăbească şi în sfârşit s-au aflat secretele care au ajutat-o să scape de kilogramele în plus. La cei 31 de ani ai ei, artista, care are o avere de 190 de milioane de dolari, a făcut mari schimbări în viaţa sa.

În sfârşit s-au aflat secretele care au ajutat-o pe Adele să slăbească peste 50 de kilograme şi să aibă un trup de invidiat. Nu mai mănâncă dulciuri şi face exerciţii fizice pe rupte. După divorţul de Simon Konecki (45 de ani), de anul trecut, din aprilie, artista a început o dietă controversară numită The Sirtfood, care presupune un consum în majoritate numai de vegetale.

Acestea activează enzimele din corp şi reglează metabolismul, suprimând pofta de mâncare. În plus, a renunţat la carne şi la dulciuri.  Regimul presupune un consum de maximum o mie de calorii, zilnic. În principal, alimentele permise sunt fructe, nuci, rucola, ceapă şi ţelină. De asemenea, are voie să consume ciocolată neagră şi vin roşu şi bea foarte mult ceai, până la zece ceşti pe zi.

Adele este de nerecunoscut! Cât de mult a slăbit artista și care îi este secretul?

Adele a slăbit 19 kg după ce a renunţat complet la un aliment

Face foarte multe exerciţii fizice

În afară de regimul alimentar strict, Adele face foarte multe exerciţii fizice cu Joe Wicks, un faimos antrenor. De asemenea, l-a angajat ca antrenor personal pe Dalton Wong, care a ajutat şi alţi artişti să capete o formă de invidiat, inclusiv pe o prietenă apropiată a cântăreţei, actriţa Jennifer Lawrence. Înainte să intre la cură, în urmă cu şase luni, Adele cântărea între 95 și 100 de kilograme. Ea are o înălțime de 1,75 metri și a recunoscut în repetate rânduri că problemele cu greutatea au apărut încă din timpul liceului.Cântăreaţa britanică Adele a reuşit să slăbească şi în sfârşit s-au aflat secretele care au ajutat-o să-şi înjumătăţească greutatea.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Poliție Belgia jpg
image
image
image
image
image
image
jador oana ciocan colaj facebook jpg
Celine Dion  foto   Shutterstock jpg
Horia Moculescu are încă planuri mari după ce ajunge acasă de la spital
image png
film jpg
iulia vantur si salman khan 8 webp
banner madalina manole png
banner adela popescu png
image
actualitate.net
image
actualitate.net