Marea favorită la Oscar 2021 a câștigat un premiu important înainte de gala Academiei Americane de film

chloe-zhao.jpg

Chloe Zhao

Chloe Zhao a câştigat, sâmbătă, prestigiosul premiul pentru cel mai bun lungmetraj "Nomadland", decernat de Sindicatul regizorilor americani (DGA), ultima mare ceremonie înaintea premiilor Oscar, într-un sezon de premii organizate virtual şi întârziate de pandemie, potrivit AFP.

Regizoarea şi-a dedicat discursul elogiindu-şi colegii nominalizaţi. "Nomadland" a primit numeroase premii înainte de ceremonia Oscarurilor din 25 aprilie. 

"Vreau să vă mulţumesc pentru că m-aţi învăţat atât de multe şi m-aţi susţinut. Aţi făcut această călătorie atât de specială", a declarat regizoarea, în vârstă de 39 de ani, prin videoconferinţă, cunoscută şi pentru filmul său "The Rider". 

Până în prezent, singura femeie care a fost recompensată cu trofeul pentru "cel mai bun lungmetraj" era Kathryn Bigelow pentru "The Hurt Locker", câştigător la Oscar în 2009. 

La premiu au mai fost nominalizaţi David Fincher ("Mank"), Emerald Fennell ("Promising Young Woman") şi Lee Isaac Chung ("Minari"), care vor fi şi în cursa pentru "Cel mai bun regizor" la premiile Oscar.

Premiile DGA sunt considerate un bun indicator de şanse al unui film de a câştiga un Oscar la categoria "cel mai bun regizor". Chloe Zhao este considerată marea favorită anul acesta.

Premiul la categoria "First-time feature film" a fost atribuit lui Darius Marder pentru "Sound of Metal". Pelicula urmăreşte un baterist heavy metal ce devine surd, de altfel nominalizată la Oscar la categoria "cel mai bun film". 

Premiul pentru "cel mai bun documentar" a fost primit de Michael Dweck şi Gregory Kershaw pentru "The Truffle Hunters", care urmăreşte un grup de persoane în vârstă italiene şi pe câinii lor fideli în tradiţia lor veche de secole de a căuta delicii culinare în pădure.

Lesli Linka Glatter a primit trofeul pentru ultimul sezon al serialului televizat "Homeland" la categoria "Cel mai bun serial dramatic". 

Susanna Fogel, regizoarea "The Flight Attendant", a câştigat la categoria "Cel mai bun serial comedie", în timp ce Scott Franck (“The Queen’s Gambit”) a primit trofeul la categoria "cel mai film de televiziune sau serie limitată". 

Loading...
 
 
ClickPoftaBuna.ro 0
1
ClickPoftaBuna.ro : 0
ClickPoftaBuna.ro 1