Lady Gaga şi Jennifer Lopez au cântat la ceremonia de învestire a lui Joe Biden. Momentul inedit oferit de JLo

Ultima actualizare:
Lady Gaga a intonat imnul în cadrul ceremoniei
Lady Gaga a intonat imnul în cadrul ceremoniei

Lady Gaga şi Jennifer Lopez au fost prezente la ceremonia de învestire a lui Joe Biden în funcţia de preşedinte al SUA. Lady Gaga a intonat imnul naţional, în vreme ce Jennifer Lopez a susţinut un spectacol muzical separat, la acelaşi eveniment. Ceremonia de preluare a mandatului de preşedinte de către Joe Biden a fost una restrânsă, desfăşurată în condiţii speciale, din cauza pandemiei de COVID-19.

Ceremonia de învestire a lui Joe Biden în funcţia de preşedinte şi a Kamalei Harris în funcţia de vicepreşedinte a cuprins transmisiuni găzduite de actorul Tom Hanks, cu reprezentaţii Bruce Springsteen, John Legend, Foo Fighters, Jon Bon Jovi, Justin Timberlake şi Demi Lovato.

Cântăreaţa Lady Gaga a interpretat imnul naţional, iar Jennifer Lopez a combinat piesele ”This Land Is Your Land” și ”America the Beautiful”. JLo a oferit și un mic moment inedit, cântând ”Let's get loud” la finalul prestației, o referință la una dintre piesele ei și recitând din Jurâmântul SUA în spaniolă. La ceremonie a mai cântat şi Garth Brooks, care a interpretat piesea ”Amazing Grace”. 

Ambele artiste l-au susţinut pe Joe Biden în campania prezidenţială. În luna noiembrie 2020, Lady Gaga a apărut chiar alături de Biden la un miting electoral în Pensilvania cu o zi înainte de alegerile prezidenţiale. 

Jennifer Lopez a arătat superb în cadrul ceremoniei
Jennifer Lopez a arătat superb în cadrul ceremoniei

Lady Gaga a publicat marţi seară, pe Instagram, o fotografie în care apare în Capitoliu, alături de textul: „Mă rog ca mâine (miercuri, n.r.) să fie o zi de pace pentru toţi americanii. O zi de iubire, şi nu de ură. O zi pentru acceptare, şi nu teamă. O zi pentru a visa despre viitoarea noastră bucurie ca ţară. Un vis care nu este violent, un vis care aduce siguranţă sufletelor noastre. Cu dragoste, de la Capitoliu”.


    Jennifer Lopez a arătat superb în cadrul ceremonieiFoto Getty Images
Jennifer Lopez a arătat superb în cadrul ceremonieiFoto Getty Images

Jennifer Lopez a publicat, la rândul ei, mai multe imagini, printre care și una alături de soldaţi din Garda Naţională, în dreptul căreia a scris: „Ce onoare să petrec câteva momente cu aceşti bărbaţi puternici şi aceste femei puternice. Vă mulţumesc pentru serviciul şi sacrificiul vostru. Vă cinstesc astăzi şi în fiecare zi. Mâine voi cânta pentru voi şi pentru toţi americanii”.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Ion Tiriac (Sportpictures) jpg
image
image
image
image
image
image
FotoJet (16) jpg
image png
lavinia si banica jpg
Artista s-a aflat în pragul anorexiei
vedete la un pas de moarte jpg
monica tatoiu
Alexandru Ciucu jpg
tania popa colaj facebook jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net