Lady Gaga, goală complet! Filmată în timp ce face sex în cadă cu Bradley Cooper

Ultima actualizare:

    Lady Gaga, în braţele lui Bradley Cooper
Lady Gaga, în braţele lui Bradley Cooper

Unul dintre filmele momentului, care a reuşit să cucerească lumea cinematografică din întreaga lume, este „A star is born“ („S-a născut o stea“), în care rolurile principale sunt interpretate de Lady Gaga şi Bradley Cooper, acesta din urmă fiind şi regizorul peliculei.

În film, Bradley Cooper îl interpretează pe popularul muzician Jackson Maine, care descoperă talentul lui Ally şi se îndrăgosteşte rapid de ea. Până să-l întâlnească pe el, tânăra renunțase la visul ei de a deveni o cântăreață de succes. Relaţia lor tumultoasă parcurge momentele minunate, dar si problemele dureroase ale unui cuplu, dornic să răzbată.

Printre scenele din film au fost strecurate şi câteva cadre în care Lady Gaga şi Bradley Cooper fac sex, iar despre acestea actorul a afirmat că nu au fost greu de regizat. „A fost mult mai uşor să şi regizez, dar să şi apar în acele scene“, a spus Bradley, care a fost completat de Lady Gaga: „A fost o conexiune instantă. Am avut impresia că ne ştim de o viaţă“.

Iată cadrele în care Lady Gaga apare goală complet şi face sex cu Bradley Cooper

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
fumat , alcool, jpg
image
image
image
image
image
image
image png
image png
stela popescu scaune (1) png
gestul facut de catalin dobrescu oana radu webp
cardi b sexy instagram jpg
puiu calinescu jpg
banner maria constantin png
IULIA VANTUR SI SALMAN webp
image
actualitate.net
image
actualitate.net