Kirk Douglas, serbat de fiul său, Michael Douglas, la 102 ani

Kirk Douglas, Michael Douglas

Kirk Douglas arată încă bine pentru vârsta lui, împreună cu fiul său, Michael Douglas,
Kirk Douglas a fost sărbătorit la vârsta veneralbilă de celebrul lui fiu, Michael Douglas
Foto: Instagram

Legendarul actor Kirk Douglas, cunoscut mai ales datorită rolului din filmul “Spartacus”, a împlinit 102 ani, la 9 decembrie, şi a fost serbat de fiul său. Este un record de longevitate pentru unul dintre cele mai mari staruri ale ecranului.

Kirk Douglas a cunoscut numeroase persoane pe parcursul lungii sale vieţi, dar a început să uite numele lor. Până acum, nici un mare actor de la Hollywood nu a apucat să trăiască atât de mult cât el. Recordul de longevitate la actriţe a fost deţinut de Luise Rainer, laureată a două premii Oscar, care a trăit până la 104 ani. Din păcate, din cauza vârstei înaintate, Kirk Douglas nu-şi mai aminteşte uneori numele propriului său fiu, Michael Douglas (74 de ani). Cu toate acestea, Michael zice că celebrul lui tată îl bate mereu la pariurile sportive şi în prezent. Fiindcă bătrânul nu-şi poate aminti nici un număr de telefon, actorul cunoscut pentru rolul din filmul “Instinct primar” i-a dăruit tatălui un celular special. Dacă Kirk apasă pe o tastă, telefonul sună automat la fiul lui sau la soţia acestuia, Catherine Zeta-Jones (49de ani). De-a lungul carierei sale prodigioase, Kirk Douglas a apărut în peste 90 de filme şi are o avere de 60 milioane de dolari. A fost însurat din 1943 până în 1954 cu Diana Dill, care i-a dăruit doi fii, Michael şi Joel (71 de ani). Din 1954, este însurat cu Anne Buydens (99 de ani).

Kirk Douglas e încă în putere, spune fiul, Michael Douglas

Născut la 9 decembrie 1916, la Amsterdam, statul New York, Kirk Douglas a fost campion la lupte în tinereţe şi l-a avut ca rival pe celebrul Burt Lancaster. În filmele sale, şi-a demonstrat mereu aptitudinile fizice excepţionale. Din păcate, însă, a avut şi mari probleme: un accident de elicopter, din care a scăpat în mod miraculos, un AVC, în 1996, care l-a lăsat paralizat parţial, o criză cardiacă, în 2001. Şi totuşi, în prezent, la 102 ani, starul este încă în putere şi nu a ezitat să denunţe atitudinea preşedintelui Donald Trump. În 2012, Kirk Douglas a scris o carte intitulată “I'm Spartacus”. Ultima oară a fost văzut în public în ziua de 6 noiembrie, când a venit într-un scaun cu rotile la inaugurarea unei stele pe Blevardul celebrităţilor din Hollywood pentru fiul său septuagenar, Michael Douglas. A fost însoţit de soţia sa, Anne, care îi este alături din anul 1954.

loading...
Loading...