Keith Urban dă tot din casă! Nicole Kidman a roşit când a auzit ce a putut să spună soţul său

nicole-kidman

nicole kidman
Nicole Kidman şi Keith Urban au împreună doi copii
Foto:GettyImages

Keith Urban (51) şi Nicole Kidman (52) formează unul dintre cele mai îndrăgite cupluri de la Hollywood. Cei doi sunt căsătoriţi de 13 ani, dar continuă să se comporte ca doi adolescenţi care abia au descoperit fiorii iubirii. Nicole îi mulţumeşte artistului pentru sprijinul oferit şi pentru dragostea necondiţionată pe care i-o poartă ori de câte ori urcă pe scenă pentru a-şi revendica un premiu, iar în schimb Keith compune melodii emoţionante sau, în unele cazuri deocheate, cu gândul la consoarta cu părul bălai care îl aşteaptă acasă.

Nicole Kidman este muza soţului său, Keith Urban, după cum chiar el a declarat, folosind cuvinte lipsite de ocolişuri. Ultimul album compus de artistul de muzică country conţine o serie de cântece care au fost inspirate de frumoasa sa soţie, actriţa de origine australiană, Nicole Kidman. La rândul ei diva s-a arătat flatată de faptul că Keith o consideră o sursă de inspiraţie, deşi a subliniat că anumite versuri din cântecele partenerului de viaţă i se par mai mult sau mai puţin jenante, întrucât fac trimitere la aspecte din viaţa lor sexuală, relatează dailymail.co.uk. 

nicole-kidman-si-keith-urban.jpg

nicole kidman
Nicole Kidman şi Keith Urban sunt căsătoriţi de 13 ani, dar se iubesc ca în prima zi
Foto:GettyImages

Unul dintre versuri afirmă hotărât că cea care i+a da tlumea peste cap lui Keith este o femeie lipsită de inhibiţii în pat şi o persoană intelectuală în acelaşi timp. Un alt vers dezvăluie că muza artistului îl trezeşte la ore târzii din noapte, mânată fiind de o dorinţă fizică greu de stăpânit. Întrebată de către ziariştii de peste Ocean cum comentează aceste afirmaţii, Nicole Kidman a râs complice şi a afirmat că cu siguranţă sunt mai bune decât dacă ar fi spus că se plictiseşte în apt şi i-ar fi sugerat să depună mai mult efort. 

Nicole Kidman şi Keith Urban sunt căsătoriţi din 2006

nicole_8.jpg

nicole kidman
Nicole Kidman şi Tom Cruise au divorţat în 2001, după un mariaj de 11 ani
Foto:GettyImages

Nicole Kidman şi Keith Urban s-au căsătorit în 2006, la un an după ce s-au întâlnit la G`day LA Gala. Nunta lor a avut loc în Sydney, Australia. Primul lor copil, fetiţa Sunday Rose, a venit pe lume în 2008, în timp ce Faith Margaret, al doilea copil, s-a născut în 2010. A fost căsătorită 11 ani cu Tom Cruise, iar în timpul mariajului cu acesta a adoptat doi copii: Bella şi Connor Cruise

 

Citeşte şi 

Regula bizară din cuplul Nicole Kidman Keith Urban. Actrița nu ar fi vrut să se afle!

Wow! Ce bine arată Nicole Kidman (51) în costum de baie. Are silueta unei adolescente

 

Loading...

Citește și