Îl mai recunoaşteţi? El e Bobby din «Dallas»!

Ultima actualizare:

    Actorul, în vârstă de 70 de ani, susţine că se află în permanentă legătură cu părinţii lui care au fost ucişi în 1986Foto: Profimedia
Actorul, în vârstă de 70 de ani, susţine că se află în permanentă legătură cu părinţii lui care au fost ucişi în 1986Foto: Profimedia

Necazurile şi-au pus amprenta asupra lui! Celebrul actor Patrick Duffy, intrepretul lui Bobby Ewing din serialul de mare succes “Dallas”, a îmbătrânit urât. Nu mai seamănă cu frumuşelul din film.

Patrick Duffy (70 de ani) a avut parte de mari tragedii în viaţa lui, care i se citesc pe chip. A ajuns un bătrânel de nerecunoscut, din cauza marilor suferinţe prin care a trecut.

El a comemorat recent împlinirea a 33 de ani de când părinţii lui au fost ucişi cu sânge rece. Terence şi Marie Duffy se aflau în taverna lor din Boulder, Montana, SUA, când au fost împuşcaţi, în noiembrie 1986. I-au executat doi indivizi pe care tatăl lui îi dăduse afară din local.

S-au dus să se îmbete în altă parte şi apoi s-au întors să se răzbune. Patrick Duffy a trecut la budism şi susţine că, datorită acestei religii, menţine încă legătura cu părinţii morţi. El zice că i-a iertat pe criminali, fiindcă şi-au primit o pedeapsă exemplară prin condamnarea la puşcărie pe viaţă.

O altă nenorocire s-a abătut asupra lui Patrick Duffy în 2012, când a fost diagnosticat cu cancer de piele. A fost nevoie să fie supus la trei intervenţii chirurgicale pentru a i se înlătura complet celulele ucigaşe.

Dar o nouă mare lovitură a primit-o peste cinci ani, în 2017, când soţia lui, Carlyn, a murit, la vârsta de 77 de ani. Femeia a murit subit, fără să sufere de vreo boală, şi asta l-a devastat. Ţinea enorm la ea, deşi era cu 10 ani mai mare, fiindcă i-a fost alături, trup şi suflet, când părinţii i-au fost ucişi.

După pierderea soţiei, actorul, care are o avere de 14 milioane $, are numai sprijinul celor doi fii ai lor, Padraic Terence, în vârstă de 45 de ani, şi Conor, de 39 de ani. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
ogoranu luptator anticomunist
image
image
image
image
image
image
banner laurette png
banner Adrian mutu png
banner kamara png
banner Antonela Pătruț png
oreste permis jpeg
banner cinci farfuze png
 Concertul lui Ed Sheeran de la București, care va avea loc în data de 24 august 2024, pe Arena Națională, îi va surprinde pe fani cu un concept de scenă unic în lumeCredit foto: Zak Walters
carmen trandafir jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net