Fanii «Furios şi Iute» sunt în delir! A apărut traillerul filmului

Ultima actualizare:

    franciza Fast And Furious l-a păstrat în rol principal pe Vin Diesel, dar a adus în distribuţie actori noi
franciza Fast And Furious l-a păstrat în rol principal pe Vin Diesel, dar a adus în distribuţie actori noi

La 16 ani după premiera primului film, fanii filmelor cu mașini se vor putea delecta cu Fast and Furious 8 (Furios şi Iute). Universal a prezentat recent primul trailer pentru Fast and Furious 8: The Fate of the Furious, unul dintre cele mai așteptate filme din 2017.

Pentru a reuşi să menţină nivelul de adrenalină şi acţiune, franciza Fast And Furious l-a păstrat în rol principal pe Vin Diesel, dar a adus în distribuţie actori noi, inclusiv pe câştigătoarea unui Oscar, Charlize Theron, în rolul unui personaj negativ, dar şi fiul lui Clint Eastwood, Scott Eastwood.

„Acum că Dom și Letty sunt în luna de miere, Brian și Mia s-au retras, iar ceilalți membri au fost exonorați, echipa s-a apropiat destul de mult de aparența unei vieți normale. Dar când o femeie misterioasă îl atrage pe Dom în lumea crimei, de care se pare că nu se poate distanța, el și cei mai apropiați ai lui vor trăi teste cum nu au mai fost văzute în trecut”, se arată în descrierea filmulețului postat pe canalul official, scrie playtech.ro.

În „Furios și iute 8”, lui Vin Diesel i se alătură o distribuție stelară, formată din Dwayne Johnson, Jason Statham, Michelle Rodriguez, Tyrese Gibson, Chris “Ludacris” Bridges, Nathalie Emmanuel, Elsa Pataky și Kurt Russell. 

Din nefericire, pe parcursul filmărilor la „Fast and Furious 7”, Paul Walker ce juca rolului lui Brian și-a pierdut viața.


    Vin Diesel alături de regretatul actor Paul Walker
Vin Diesel alături de regretatul actor Paul Walker

În regia lui F. Gary Gray (Straight Outta Compton), și produs de Neal H. Moritz, Michael Fottrell și Vin Diesel, filmul va avea premiera mondială în aprilie 2017.

"Furious şi Iute 7" a avut un succes uriaș de box office în 2015, depășind 1,5 miliarde de dolari din încasări la nivel global.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Kate, William și Harry, Foto Getty (2) jpg
image
image
image
image
image
image
oana radu colaj facebook jpg
Florin Piersic scaled e1692821158751 jpg
laura cosoi fetite colaj facebook jpg
banner alexia eram png
Reese Witherspoon (4) jpg
gerard depardieu getty jpg
banner sonia trifan png
banner mara banica png
image
actualitate.net
image
actualitate.net