David Duchovny s-a apucat de muzică. Uite-l cum cântă la chitară VIDEO

Ultima actualizare:

    David Duchovny, în vârstă de 54 de ani, şi-a câştigat celebritatea cu rolul agentului FBI Fox Mulder, din serialul de televiziune SF "Dosarele X"foto: Getty
David Duchovny, în vârstă de 54 de ani, şi-a câştigat celebritatea cu rolul agentului FBI Fox Mulder, din serialul de televiziune SF "Dosarele X"foto: Getty

Actorul David Duchovny, starul serialelor de televiziune "Dosarele X/ The X Files" şi "Californication", pasionat de muzică, a anunţat că îşi va lansa albumul de debut în luna mai.

Starul de televiziune a înfiinţat alături de doi prieteni, în 2014, trupa Weather. Trioul a finalizat înregistrările pentru primul său album, care se va intitula "Hell or Highwater" şi care va fi lansat de casa de discuri ThinkSay Records, informează contactmusic.com, preluat de Mediafax. "Să fac acest disc a fost un vis devenit realitate, cu excepţia faptului că eu nu am avut acest vis - e încă un şoc pentru mine, când mă gândesc la felul în care acest proiect muzical a fost realizat. Tot ce ştiu în aceste momente este că aceste cântece reprezintă cea mai sinceră expresie a tot ce am făcut eu vreodată şi abia aştept să împărtăşesc această experienţă cu toată lumea", a declarat David Duchovny.

A cântat împreună cu Marilyn Manson

Actorul îşi va promova albumul de debut prin intermediul unor apariţii la diverse posturi de televiziune, însă nu intenţionează să plece într-un turneu.

"Sunt suficient de norocos încât să îmi asigur prezenţa în câteva emisiuni de televiziune celebre şi să beneficiez de expunerea mediatică pe care un artist debutant - pentru că asta sunt eu în acest domeniu - nu ar putea să o obţină. Am învăţat ce înseamnă să cânţi cu o trupă live, cât de aproape de microfon trebuie să stau, cum trebuie să cânt. A fost o călătorie de autocunoaştere. Sper să descopăr eu însumi anumite lucruri înainte ca publicul să le descopere", a adăugat David Duchovny, în emisiunea USA Today. Actorul a declarat recent că doreşte să exploreze noi domenii de activitate şi a lansat în luna februarie primul său roman, intitulat "Holy Cow".

David Duchovny va interpreta din nou rolul agentului FBI Fox Mulder, alături de colega sa Gillian Anderson, într-o nouă serie de şase episoade din "Dosarele X". Filmările pentru acest serial SF vor debuta în luna iunie. David Duchovny, în vârstă de 54 de ani, şi-a câştigat celebritatea cu rolul agentului FBI Fox Mulder, din serialul de televiziune SF "Dosarele X", care a generat ulterior două lungmetraje pentru marile ecrane: "Dosarele X: Înfruntă viitorul" (1998) şi "Dosarele X: Vreau să cred" (2008). În 2008, David Duchovny a câştigat premiul Globul de Aur pentru cel mai bun actor într-o comedie pentru rolul Hank Moody, un scriitor dependent de sex care trece printr-o pană de inspiraţie, din serialul de televiziune "Californication".

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
tractorul brasov jpg
image
image
image
image
image
image
dan bordeianu si adela popescu jpg
madalina ghenea jpg
dem rădulescu webp
shakira getty jpg
banner Alexandra Ungureanu si Sanziana Negru png
1 mihaela bilic alimentatie in post jpg jpeg
dan negru facebook jpg
iulia vantur si salman khan 8 webp
image
actualitate.net
image
actualitate.net