Celine Dion, interviu emoționant despre soțul care a murit: «Mi-e dor de atingerea lui»

Ultima actualizare:

    Celine Dion și-a deschis sufletul și a vorbit despre dorul de soțul ei, la aproape 4 ani de la moartea acestuiaFoto: Getty
Celine Dion și-a deschis sufletul și a vorbit despre dorul de soțul ei, la aproape 4 ani de la moartea acestuiaFoto: Getty

Celine Dion, în vârstă de 51 de ani, este o artistă extrem de apreciată iar în plan profesional îi merge bine parcă din totdeauna, însă viața ei de familie a luat o turnură nefericită atunci când cel care i-a fost soț dar și manager, René Angélil, s-a stins din viață în urma luptei cu cancerul. Vedeta a vorbit în cadrul unui interviu emoționant, despre lucrurile care îi lipsesc cel mai mult de la moartea soțului său.

Încă de atunci, din 2016 când a avut loc tragedia, cântăreața nu poate scăpa de dorul care o macină în fiecare zi, povestind într-un interviu emoționant despre lucrurile cărora le simte cel mai mult lipsa de la moartea partenerului ei, alături de care are trei copii. 

Artista a vorbit despre durerea nespusă prin care a trecut atunci când și-a pierdut partenerul de viață. „Să îmi pierd soțul, managerul, tatăl copiilor mei, prietenul meu....Încă îi simt prezența și susținerea”, a spus aceasta. Întrebată care sunt lucrurile de care îi este cel mai dor când se gândește la soțul ei, cântăreața a răspuns: „Mirosul lui..Atingerea lui. Felul în care mă făcea să râd. Când nu sunt pe scenă și fanii mei sunt acasă și eu merg la hotel, spre exemplu, nu mai am cu cine să vorbesc..”.

Totuși, vedeta a explicat de asemenea că a lăsat în urmă durerea și că ar fi pregătită să facă loc și unei alte iubiri în viața sa, însă acest lucru nu s-a întâmplat până acum. Celin Dion și René Angélil s-au căsătorit în 1994, iar primul lor copil, René-Charles, a venit pe lume în 2001. În 2010 cei doi deveneau din nou părinți, de data aceasta de gemeni, cântăreața aducându-i pe lume pe Eddy și Nelson, iar soții erau mai fericiți ca niciodată.

Șase ani mai târziu însă, familia lor a fost destrămată de lupta lui René cu cancerul, pe care din nefericire a pierdut-o. Acesta a murit de cancer la gât la vârsta de 73 de ani. Celine s-a căsătorit cu René când avea 26 de ani, iar el avea 52 de ani şi a dezvăluit că mama ei nu a aprobat relaţia. 

Vorbind despre relaţia lor, cântăreaţa a continuat: „El m-a învăţat totul, este singurul bărbat cu care m-am văzut, singurul bărbat pe care l-am iubit, singurul bărbat pe care l-am sărutat... M-am îndrăgostit de el pe loc. Nu în modul romantic, aveam 12 ani. Eram îndrăgostită de modul în care se purta cu toată lumea din jurul meu, inclusiv cu întreaga mea familie şi cu mine”, spunea vedeta în urmă cu câțiva ani, tot în cadrul unui interviu. 

Celine Dion a dezvăluit, de asemenea, cu ceva timp în urmă, pentru revista Stellar, că ritualul său de dinaintea concertelor încă îl implică pe regretatul ei soţ, explicând că îi vorbeşte şi „îl ia de mână“ înainte de fiecare spectacol - deţine o replică din bronz a uneia dintre mâinile acestuia.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
Alexandru Ciucu jpg
tania popa colaj facebook jpg
„Singurul om cu care probabil voi ține legătura este Zmărăndescu",  a spus Ana Maria Pal
banner dana nălbaru png
banner adrian cristea png
Au trecut 12 ani de când a murit Gil Dobrică  I s a spus Ray Charles al României jpeg
lora
banner dinu maxer png
image
actualitate.net
image
actualitate.net