Catherine Zeta Jones, frumusețe atemporală pe covorul roșu! «Nu a spus nimeni să nu fim aranjați»

untitled.png

foto
Catherina Zeta Jones împreună cu colegul său de breaslă, actorul Alfred Molina
Foto:Getty

Duminică, 7 ianuarie, a avut loc decernarea premiilor Globurile de Aur, eveniment în cadrul căruia au fost răsplătiți cei mai buni regizori, dar și cei mai talentați actori din industria cinematografică. Pe covorul roșu au pășit actrițe în rochii care mai de care mai elegante sau excentrice, însă cea care a furat privirile tuturor, demonstrând faptul că frumusețea nu are vârstă a fost Catherina Zeta Jones.

Soția lui Michael Douglas distribuise un mesaj îngrijorător cu puțin timp înainte de desfășurarea Globurilor de Aur, prin care își exprima frustrarea și supărarea la gândul că zborul ei spre Los Angeles, pentru participarea la primul eveniment important din cinematografie al anului, fusese anulat. În ciuda îngrijorării sale și al stresului căruia a fost supusă, ținând cont că prezența sa la timp a fost pusă sub semnul întrebării, pe chipul actriței nu s-a putut citi nici măcar o grijă. A captat atenția tuturor într-o rochie lungă, neagră, transparentă, creată de designerul vestimentar Zuhair Murad, informează Daily Mail.

gettyimages-902747122.jpg

Foto
Catherina Zeta Jones alături de socrul său, Kirk Douglas
Foto:Getty

Sclipind în ținuta sa cu  decolteu generos, Catherina Zeta Jones și-a exprimat solidaritatea față de mișcarea #metoo, purtând culoarea neagră. De altfel, cu puțin timp înainte de eveniment, mai multe actrițe și-au exprimat dorința de a îmbrăca o ținută sobră în semn de solidaritate față de femeile abuzate. Afișând o frumusețe atmporală, Catherina a accesorizat rochia folosind o pereche de cercei supradimensionați de culoarea verde-smarald. Machiajul a fost unul lejer, iar părul l-a purtat în niște bucle lejere.

gettyimages-902337036.jpg

Foto
Actrița a optat pentru culoarea verde în ceea ce privește accesoriile
Foto:Getty

Dubla câștigătoare a Globurilor de Aur a menționat că solidaritatea față de mișcarea #metoo și alegerea culorii negre nu trebuie să fie înțelease ca optarea pentru o ținută care nu scoate în evidență atuurile fizice ale fiecăreia dintre cele care pășește pe covorul roșu. "Codul vestimentar nu a menționat nimic despre faptul că nu ar tebui să fim cea mai elegantă versiune a noastră", a declarat Catherine Zeta Jones pentru dailymail.co.uk.

Catherine Zeta-Jones joins her father-in-law Kirk Douglas on stage to present the award for Best Screenplay - Motion Picture! #GoldenGlobes pic.twitter.com/G7ufNHH1Gq

— Golden Globe Awards (@goldenglobes) January 8, 2018

 

 

 

 

Loading...

Citește și

  • globurile de aur 2018

    Cea de-a 75-a ediție anuală a Globurilor de Aur a marcat numeroase premiere. Sterling K. Brown a devenit primul actor afro-american care a câștigat marele premiu pentru categoria cel mai bun actor într-un film de dramă, „This is Us” iar Aziz Ansari este primul actor asiatic care a câștigat Globul de Aur la categoria cel mai bun actor într-un film de comedie pentru rolul interpretat în „Master of None”.

  • angelina jolie jennifer aniston

    Când credeai că discordia dintre fostele iubiri ale lui Brad Pitt este pe sfârșite, apare o nouă provocare. Se pare că printre prezentatoarele decernării premiilor Globurile de Aur vor fi Angelina Jolie și Jennifer Aniston, amândouă foste soții ale reputatului actor, care n-au fost deloc în relații prea cordiale.

ClickPoftaBuna.ro 0
1
ClickPoftaBuna.ro : 0
ClickPoftaBuna.ro 1