Cât de frumoasă e Suri Cruise la 15 ani! Tom Cruise refuză să o vadă, din motive religioase

tom-cruise-suri-cruise-profimedia-0229383510.jpg

Suri Cruise și faimoșii ei părinți, pe vremea când formau o familie fericită
foto: Profimedia

Tom Cruise (58) a reușit ca actor, dar a eșuat ca tată. Sunt aproape 8 ani de când, din motive religioase, el refuză să mai ia legătura cu Suri, fiica pe care o are din relația cu Katie Holmes. Fetița a devenit acum o adevărată domnișoară, căci pe 18 aprilie a împlinit 15 ani.

Tom Cruise, în vârstă de 58 de ani, este tatăl a trei copii și un actor apreciat în breasla sa. Cruise are o carieră demnă de invidiat, însă viața sa personală nu este nici pe departe la fel de armonioasă. El a fost căsătorit cu Katie Holmes timp de șase ani, iar în anul 2006 a venit pe lume fiica sa, Suri, pe care refuză să o vadă de aproape 8 ani, din motive religioase. Potrivit presei britanice, ultimul contact cu Suri l-a avut în 2013, la câteva luni după ce a divorţat de Katie Holmes.

suri-cruise-profimedia.jpg

Suri Cruise a împlinit 15 ani pe 18 aprilie
foto: Profimedia

Duminică, 18 aprilie, Suri a împlinit 15 ani, însă ea nu l-a mai văzut pe celebrul tată de ani buni, din pricina convingerilor pe care acesta le are și a faptului că Biserica Scientologică îi impune o serie de reguli foarte stricte, pe care actorul le respectă cu sfințenie. Una dintre reguli ar fi separarea de familie, dacă unul dintre membri decide să părăsească această credință, așa cum a făcut Katie Holmes. Suri și-a sărbătorit ziua la o înghețată, alături de câteva prietene, din câte se vede din imaginile surprinse de fotografii de peste Ocean. Adolescenta este superbă, are delicatețea mamei ei, dar a moștenit și trăsăturile celebrului ei tată.

suri-cruise-profimedia-0606418310.jpg

Suri Cruise, o domnișoară superbă
foto: Profimedia

De ce refuză Tom Cruise să ia legătura cu fiica, de aproape 8 ani

Motivul pentru care Tom Cruise a rupt legătura cu fetița este religia. Actorul este adeptul Bisericii Scientologice, iar liderii acesteia i-a fi interzis să o mai vadă pe Suri. ”Tom este un scientolog loial, iar când liderii bisericii i-au spus că nu o poate vedea pe Suri, acesta nu a contestat decizia. Tom este cel mai fervent scientolog de pe planetă, dar este strigător la cer că a fost forțat să rupă legăturile cu propriul său copil”, ar fi declarat un apropiat al vedetei de la Hollywood, potrivit publicaţiei Star. 

suri-cruise-profimedia-0606418317.jpg

Suri a ieșit cu prietenele de ziua ei
foto: Profimedia

Tom Cruise, trei neveste

Tom Cruise s-a căsătorit cu Mimi Rogers când ea avea 31 de ani, în mai 1987. Aceştia s-au despărţit când actriţa avea 33 de ani, în 1990.

El i-a plătit acesteia după divorţ 12 milioane $. Căsnicia cu Nicole Kidman a durat 10 ani, iar cei doi au împreună doi copii, Conner, care are 17 ani, şi Bella, 19 ani. Cei doi au divorţat în 2001, când aceasta avea tot 33 de ani. Actriţa a primit 35 de milioane $, după despărţire. De Katie Holmes a divorțat în 2012.

Citește și:

Suri Cruise îi costă pe părinţii ei 1 milion $ pe lună

Tom Cruise, mai sărac cu 138 de milioane $ după divorţul de Katie

Loading...