Bob Dylan a împlinit 80 de ani. Iată ce nu știai despre marele artist!

Ultima actualizare:

    Bob Dylan este unul dintre cei mai mari artiști ai lumii, iar muzica sa a avut un impact major asupra culturii mondiale
Bob Dylan este unul dintre cei mai mari artiști ai lumii, iar muzica sa a avut un impact major asupra culturii mondiale

Muzicianul american Bob Dylan, unul dintre cei mai apreciaţi şi titraţi artişti din lume, a împlinit luni vârsta de 80 de ani. Iată câteva lucruri mai puțin știute despre marele artist!

11 lucruri despre Bob Dylan

  • Cariera sa a început odată cu primele melodii pe care le-a cântat prin cafenele. Asta se întâmpla în timpul colegiului când, inspirat de poetul Dylan Thomas, Robert Allen Zimmerman și-a luat numele de Bob Dylan și așa a intrat în istorie.
  • Bob Dylan a vândut peste 125 de milioane de albume în întreaga lume, potrivit BBC.
  • În ciuda suucesului său răsunător și a impactului pe care l-a avut în cultura muzicală, Bob Dylan nu a avut niciodată un „number one single” în Uk sau America.
  • Multe din piesele sale sunt cunoscute pentru că au fost cântate de alți artiști ca și cover-uri.
  • Are 17 locuințe în întreaga lume, iar unele dintre ele sunt în Scoția.
  • S-a născut într-o familie de evrei, în Duluth, Minnesota.
  • I-ar plăcea ca într-o viață viitoare să fie soldat, a scris în crtae sa biografică, spunând că se vede luptând eroic. 
  • Bob Dylan nu a participat la Festivalul Woodstock din 1969.
  • Nu și-a terminat studiile universitare.
  • În 1961 s-a mutat la New York, pentru a-și vedea visul cu ochii: acela de a deveni un mare star.
  • În multe interviuri pe care le-a dat jurnaliștilor el a inventat povești despre copilăria sa spunând că este un orfan din New Mexico și a călătorit mult alături de un circ ambulant.

Cine este Bob Dylan

Robert Allen Zimmerman, pe numele real, s-a născut pe 24 mai 1941, în Duluth (Minnesota), într-o familie de evrei. Este cântăreţ, compozitor, textier şi poet american. Prin versurile sale, publicate în volume sau transpuse pe muzică, el a marcat cultura americană în a doua jumătate a secolului al XX-lea.

Majoritatea compoziţiilor lui au devenit emblematice pentru mişcările anti-război şi pentru drepturile civile la scară mondială. Dintre albumele care au marcat istoria muzicii se numără „The Times They Are a-Changin'” (1964), „Blonde on Blonde” (1966), „Oh Mercy” (1989), „Good as I Been to You (1992)” şi „Together Through Life” (2009).

În 2020, Bob Dylan a lansat albumul „Rough And Rowdy Ways”, primul după o pauză de opt ani, pe care sunt incluse single-urile „Murder Most Foul”, „I Contain Multitudes” şi „False Prophet”. „Rough and Rowdy Ways” este al 39-lea album de studio al muzicianului în 57 de ani de la debut. Materialul de studio a ajuns între primele locuri ale topurilor din lume şi i-a adus titlul de cel mai vârstnic artist în viaţă care a ajuns în fruntea topului britanic al albumelor.

Prima lui compoziţie a fost „Song for Woody”, dedicată muzicianului Woody Guthrie. Cântecele lui au fost înregistrate de peste 6.000 de ori în ultimele şase decenii de diverşi artişti din întreaga lume. Între cele mai populare se numără „Blowin’ in the Wind”, „The Times They Are a-Changin’”, „Like A Rolling Stone”, „Lay Lady Lay”, „Forever Young”, „Knockin’ On Heaven’s Door”, „Tangled Up In Blue”, „Gotta Serve Somebody” şi „Things Have Changed”.

A concertat, anual, începând cu 1988. Până în 2020, muzicianul a susţinut peste 100 de show-uri în fiecare an. La Bucureşti, artistul a cântat în 2010 şi 2014.

Muzeul The Bob Dylan Center din Tulsa (Oklahoma), cu obiecte din uriaşa sa arhivă, va fi deschis publicului în luna mai a anului viitor.

Publicarea primului volum al memoriilor sale, ''Chronicles, Vol. 1'', a fost cartea cea mai vândută timp de 19 săptămâni în SUA.

A primit un Oscar în anul 2000

În cariera sa de şase decenii a primit 38 de nominalizări la premiile Grammy, a câştigat 10 astfel de trofee, a primit un Oscar, în 2000, pentru cel mai bun cântec, „Things Have Changed" din filmul „Wonder Boys”, melodie care i-a adus şi un Glob de Aur.

Bob Dylan a fost inclus în Rock and Roll Hall of Fame în 1982, iar cinci cântece ale sale au fost listate între 500 piese care au configurat rock & roll-ul, clasament realizat de The Rock and Roll Hall of Fame and Museum în 2007. Scrierile lui au devenit volume de poezie şi memorii, iar lucrările sale - pictură şi sculptură - sunt prezentate în mai multe albume de artă.

A primit premiul Nobel pentru Literatură

Dylan a obţinut Premiul Nobel pentru Literatură în 2016 pentru „crearea unor noi expresii poetice în marea tradiţie a cântecului american”, potrivit motivaţiei oficiale a Comitetului Nobel.

Bob Dylan, primul muzician a respins mereu titlul de profet. „Te simţi ca un impostor când cineva crede că eşti ceva ce nu eşti”, spunea el în 2004. „Nu am vrut niciodată să fiu un profet sau salvator. Elvis, poate. M-aş fi putut vedea uşor devenind el, dar profet? Nu”.

CITEȘTE ȘI: Fiica lui Bob Dylan se însoară cu o femeie

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
asistati social romania foto arhiva adevarul jpg
image
image
image
image
image
image
smiley gest gina jpg
lili sandu silviu tolu colaj facebook jpg
alexandra stan colaj facebook jpg
image png
jador oana ciocan colaj facebook jpg
Celine Dion  foto   Shutterstock jpg
Horia Moculescu are încă planuri mari după ce ajunge acasă de la spital
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net