A ajuns de nerecunoscut! Jenna Dewan, prima apariție în public după anunțarea divorțului

Ultima actualizare:
Jenna Dewan la prima apariție publică după anunțarea divorțului
Jenna Dewan la prima apariție publică după anunțarea divorțului

Jenna Dewan a anunțat recent pe Instragram că ea și actualul soț, Channing Tatum, vor porni pe căi separate după nouă ani de căsnicie.

Actrița a fost văzută pentru prima dată în public, de la anunțarea divorțului de Channing Tatum, părăsind sala de fitness Soul Cycle din orașul Los Angeles. În pozele ce o surpind pe Jenna Dewan părăsind sala de fitness, aceasta pare îngândurată. Afișându-se într-o ținută complet neagră, starul filmului „Step Up” ascundea subtil mâna pe care ar fi trebuit să se afle verigheta. Ținând un tricou în mâna cu pricina, nu se poate observa daca încă își poartă verigheta sau dacă a decis să renunțe la ea.

Cei doi au publicat pe Instagram același mesaj în care încercau să le clarifice fanilor motivele separării și au susținut că a fost o decizie luată recent, de comun acord, și care nu a implicat vreun scandal prealabil. Însă, o sursă apropiată cuplului a declarat marți seară pentru programul tv american Entertainment Tonight, că relația lor era problematică de multe luni, din cauza presupusului comportament al lui Channing Tatum. „Flirtează cu toată lumea atunci când se află în public. Ea se simte jenată și suparată în același timp”, a sesizat aceeși sursă, conform dailymail.com. De asemenea, se vorbește și de faptul că cei doi nu mai comunicau normal. „Se certau destul de des în ultimii ani. E un sentiment de ușurare de ambele părți faptul că au decis să se despartă. Au încercat să facă relația să meargă, au fost chiar și la terapie, însă nimic nu s-a schimbat”, a declarat altă sursă.


    Jenna Dewan la prima apariție publică după anunțarea divorțuluiFoto: Splash News
Jenna Dewan la prima apariție publică după anunțarea divorțuluiFoto: Splash News

De asemenea, nici Jenna nu a fost scutită de acuzații. Apropiații au povestit că ei îi făcea plăcere să iasă singură în oraș pentru a se distra. Vedeta, în vârstă de 37 de ani, a fost văzută participând singură, fară Channing Tatum, la petrecerea Vanity Fair ce a avut loc după decernarea premiilor Oscar.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
image png
lavinia si banica jpg
Artista s-a aflat în pragul anorexiei
vedete la un pas de moarte jpg
monica tatoiu
Alexandru Ciucu jpg
tania popa colaj facebook jpg
„Singurul om cu care probabil voi ține legătura este Zmărăndescu",  a spus Ana Maria Pal
image
actualitate.net
image
actualitate.net