Totul despre ajutoarele de căldură din această iarnă. Când poți depune cerere și ce subvenție poți primi

Ultima actualizare:

Circa 10 milioane de români ar putea beneficia, în acest sezon rece, de ajutoare pentru încălzire de la stat. Guvernul a adoptat marţi „legea consumatorului vulnerabil”, care oferă subvenţii pentru persoanele cu venituri mici. De asemenea, pregăteşte o ordonanţă de urgenţă care oferă reduceri direct din factură. Iată în ce constau şi de când intră în vigoare!

Sunt două acte normative

În perioada 1 noiembrie 2021 – 31 martie 2022, familiile sau persoanele singure cu venituri mici pot beneficia de ajutor la încălzirea locuinţei, după ce Camera Deputaţilor a adoptat legea consumatorului vulnerabil. Mai exact, este vorba despre acoperirea integrală sau parţială a costurilor cu energia termică în sistem centralizat, energia electrică, gazele naturale sau lemnele, cărbunii, combustibilii petrolieri. Pe lângă asta, ministrul Energiei, Virgil Popescu, a anunţat că se lucrează la o ordonanţă de Urgenţă pentru compensarea automată a facturii de energie sau gaze, în condiţiile în care acestea s-au scumpit cu peste 20% în 2021. „Ordonanţa de Urgenţă are un mecanism de compensare simplu: cei care au un consum mediu de energie sau gaze, primesc automat o reducere de 30-40%. Probabil va fi un discount direct pe factură, iar furnizorii vor recupera banii de la bugetul statului”, a declarat la PRO TV ministrul Energiei, Virgil Popescu. „Vrem că compensăm în totalitate iarna aceasta. Deci vorbim de peste 10 milioane şi ceva de români”, a adăugat ministrul. Conform TVR, consumul mediu la energia electrică ar fi undeva la 80 Kwh pe lună, iar la gaze 75 de metri cubi pe lună.

Ce prevede legea consumatorului vulnerabil

Acest act normativ prevede sprijin doar pentru românii cu venituri mici. „Peste 500.000 de gospodării din România pot beneficia de ajutor pentru încălzire, în perioada sezonului rece. În funcţie de veniturile persoanelor va fi acordată o compensare financiară, care să ţină cont de tipul de încălzire folosit pentru fiecare gospodărie în parte”, a precizat Ludovic Orban. Ajutoarele pot ajunge până la 500 de lei şi variază în funcţie de veniturile solicitanţilor: cu cât venitul lor e mai mare, cu atât sprijinul statului va fi mai mic.

Ce subvenţii primeşti, în funcţie de venit

Procentul prin care factura va fi subvenționată va fi calculat în funcție de venitul mediul net lunar pe membru de familie sau al persoanei singure. Cu cât venitu este mai mic, cu atât crește procentul pe care statul îl plătește lunar.

  • Sprijin integral de 100%, dar nu mai mult decât consumul facturat, dacă venitul lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este de până în 200 de lei.
  • Sprijin în proporţie de 90% pentru cei cu venit cuprins între 200 şi 320 de lei (pe membru de familie sau la persoana singură).
  • 80% dacă venitul îţi e cuprins între 320 şi 440 de lei.
  • 70%, pentru un venit cuprins între 440 şi 560 de lei.
  • 60%, dacă venitul e între 560 şi 680 de lei.
  • 50%, dacă venitul e între 680 şi 920 de lei.
  • 40%, pentru cei care câştigă între 920 şi 1.040 de lei.
  • 30% pentru un venit de până în 1.160 de lei de persoană.
  • 20% pentru un venit de până în 1.280 de lei de persoană.
  • 10%, dacă venitul lunar pe membru de familie e între 1.280 şi 1.386 de lei, respectiv dacă venitul persoanei singure e între 1.280 şi 2.053 de lei.

Suma maximă pe care o poți primi

Statul a stabilit și niște plafoane, Astfel, pentru energie electrică, plătește maximum 500 de ei pe lună, pentru gaze naturale 250 de lei, iar pentru lemne sau cărbune 320 de lei. Trebuie să știți că aveți de ales o singură factură, o singură sursă de căldură pentru care să primiți ajutor.

Ajutorul pentru încălzirea locuinţei se cere la primăria localităţii din care faci parte, până la 15 octombrie 2021. Poţi depune cerere şi ulterior, însă ajutorul se va acorda doar pentru lunile de iarnă rămase. Banii se cer personal sau, dacă solicitantul stă la bloc, prin intermediul asociaţiei de proprietari.

Acte necesare la dosar

Act de identitate, cerere şi declaraţie pe proprie răspundere.Actul de proprietate sau contractul de închiriere.Adeverinţă de venit / cupoane de pensie / ajutor de şomaj (după caz).O factură recentă de gaze sau de energie electrică.

image
image
image
image
image
image
image png
Demonstrație efectuată de reprezentanții MAI în pregătirea aderării României cu frontierele aeriene și maritime la spațiul Schengen, în aeroportul Otopeni, Ilfov. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
laleaua pestrita jpg
uber si bolt webp
image png
gesturi italieni jpg
image png
Palatul Cultural Arad jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net