Varza murată, un antiinflamator natural

Foarte gustoasă şi sănătoasă! E bună şi crudă sau gătită, însă murată are mai multe beneficii pentru organismul nostru. Varza murată în sare îşi conservă şi amplifică toate proprietăţile şi vitaminele, fiind căutată îndeosebi pentru efectele antiinflamatorii, dar şi pentru protecţia oferită tractului digestiv şi sistemului cardiovascular.

  • Protejează tractul digestiv. Fibrele din varză ajută la protecţia tractului digestiv, stimulând evacuarea completă a resturilor din colon. În acest fel, se previn episoadele de constipaţie şi alte probleme legate de digestie.
  • Opreşte inflamaţiile. Varza este o sursă importantă de glutamină, un agent antiinflamator puternic, care s-a dovedit eficient în reducerea efectelor multor tipuri de inflamaţii, iritaţii, alergii, dureri articulare şi afecţiuni cutanate.
  • Previne cancerul şi reglează colesterolul. Varza este o sursă excelentă de fitochimicale, precum tiocianatii, indol-3-carbinolul, luteină, zeaxantină şi sulforafanul. Aceşti compuşi sunt antioxidanţi puternici, cunoscuţi pentru rolul lor important în prevenirea cancerului de sân, cancerului de colon, cancerului de prostată şi reducerea nivelului colesterolului rău LDL.
  • Menţine sănătatea ochilor. Sursă de beta caroten, antioxidant benefic sănătăţii ochilor, poate preveni instalarea degenerării maculare sau a cataractei, afecţiuni specifice înaintării în vârstă.
  • Îmbunătăţeşte randamentul cerebral. Prezenţa vitaminei K şi a antocianinelor în varză asigură o stimulare intensă a funcţiilor cognitive şi a concentrării. Mai mult, poate contribui activ la prevenirea degenerării neuronale, sindromului Alzheimer şi a demenţei.
  • Protejează sistemul osos. Legumele crucifere sunt surse excelente de minerale (calciu, magneziu şi potasiu), părţi integrante ale procesului natural de protecţie a oaselor împotriva degradării sau a instalării osteoporozei.
  • Reglează tensiunea arterială. Conţinutul de potasiu din varză conduce la reglarea presiunii arteriale, pentru diminuarea riscului de infarct miocardic sau accident vascular cerebral. Potasiul este un bun vasodilatator, care relaxează vasele sanguine şi ajută fluxul sanguin să circule mai bine.
  • Protejează pielea. Tot antioxidanţii contribuie la menţinerea sănătăţii şi frumuseţii pielii, încetinind procesul de îmbătrânire a ţesutului cutanat. Radicalii liberi combătuţi de antioxidanţi sunt principalii responsabili pentru apariţia ridurilor, decolorarii pielii, petelor cutanate şi a altor semne de îmbătrânire.
  • Detoxifică organismul. Varza este totodată şi un bun detoxifiant, purificând sângele prin stimularea eliminării toxinelor din corp. Acest efect de detoxifiere al verzei se datorează în mare parte vitaminei C şi sulfului, pe care această legumă le conţine în cantităţi generoase, conform www.sfatulmedicului.ro.
loading...
Loading...