Spartul seminţelor afectează dinţii! Obiceiurile periculoase pentru dantură

Ultima actualizare:

Atenţie, mâncători de seminţe! Nu e sănătos deloc să le spargeţi în dinţi, în primul rând pentru că vă deterioraţi smalţul, în al doilea rând pentru că spălaţi în gură şi înghiţiţi tot praful de pe coajă. Medicii stomatologi atrag atenţia asupra unor obiceiuri periculoase pentru dantură, cu urmări greu de reparat.

Avem dinţi ca să mestecăm mâncarea cu ei, nu ca să îi folosim la ruptul etichetelor de pe haine, ronţăitul pixurilor sau chiar desfacerea capacelor de sticle. 

Nu rupe etichetele cu dinţii!

“Una dintre problemele foarte des întâlnite de medicii stomatologi este utilizarea dinţilor în alte scopuri decât cele pentru care au fost creaţi, mai exact masticaţie, fonaţie şi fizionomie. Foarte mulţi pacienţi ajung la cabinetele de stomatologie după ce au încercat să deschidă sticle, să rupă etichetele hainelor, au ronţăit pixuri sau creioane sau au încercat să care lucruri atunci când mâinile le erau complet ocupate cu alte obiecte. De cele mai multe ori, în urma acestor acţiuni se fracturează părţi de la nivelul dinţilor. Uneor, mici fragmente de smalţ se rup de la nivel dentar şi perturbă funcţia estetică şi masticatorie”, explică medicul stomatolog Adrian Mina. 

Acestea sunt cazurile simple, însă folosirea dinţilor în alte scopuri decât cele pentru care aceştia au fost creaţi poate aduce după sine şi probleme mult mai grave. “În cazurile mai grave, se pot fractura atât smalţul cât şi dentina (ţesutul dentar aflat sub smalţ) uneori chiar cu afectarea nervului şi necesitatea realizării unor tratamente costisitoare de refacere a integrităţii dintelui. În orice caz, toate aceste tipuri de acţiuni care nu au fost destinate dinţilor prezintă şi o latură costisitoare, întrucât tratamentele de refacere a integrităţii se vor rezolva doar la stomatolog, pe bani mulţi”, explică specialistul. 

Şi spartul seminţelor este un “sport” periculos pentru dinţi. “O problemă asemănătoare o întâlnim la pacienţii care consumă cantităţi mari de seminţe şi le sparg cu dinţii. Pe aceştia din urmă îi recunoaştem după adâncitura prezentă în smalţul dinţilor din faţă, care au fost folosiţi pentru această acţiune”, mai spune dr. Adrian Mina.

Alimentele reci fisurează smalţul

Un alt obicei periculos pentru dantură este consumul de alimente reci şi dulci. Potrivit medicului stomatolog Manuela Lupaşcu, apa rece, băuturile cu gheaţă, în special sucurile carbogazoase, pot cauza dureri de dinţi, carii şi sensibilităţi ce nu trec odată cu anotimpul cald. Îngheţata poate fi şi ea un pericol. „Conţine zahăr, iar acest lucru afectează smalţul, în timp ce unii aditivi alimentari pot cauza coloraţii. Vă sfătuiesc să beţi un pahar de apă plată după  ce aţi mâncat îngheţată, pentru normalizarea ph-ului salivar. Apoi, alternanţa cald-rece poate provoca dureri dentare, uneori fisuri ale smalţului sau inflamaţia nervului unor dinţi deja cariaţi”, a explicat medicul. 

image
image
image
image
image
image
Bere jpg
codreanu jpg
suc tedi mucegai jpg
Avion la terminal in aeroport poarta de imbarcare goala Foto Shutterstock jpeg
chioma nigeria jpg
Dormitorul matrimonial are un pat încăpător
aeroport tulcea delta dunarii jpg
vlad ciurea digi24
image
actualitate.net
image
actualitate.net