Remedii care ne ajută să scăpăm de viroze

Ultima actualizare:

    Virozele continuă să facă victime, dar terapeuții susțin că putem să le tratăm cu ajutorul remediilor naturalefoto: Pixabay
Virozele continuă să facă victime, dar terapeuții susțin că putem să le tratăm cu ajutorul remediilor naturalefoto: Pixabay

Virozele continuă să facă victime, dar terapeuții susțin că putem să le tratăm cu ajutorul remediilor naturale. Dintre cele mai valoroase remedii de acest fel sunt fructele. De aceea, pe lângă plăcerea de a le consuma proaspete, trebuie să găsim și modalități de conservare a acestora, ca surse de vitamine și minerale, care să ne mențină în formăâ.

Cătina este o polivitamină natural care combate virozele 

Proprietăţile terapeutice ale cătinei se regăsesc atât în fructe, cât şi în frunze, în tulpini, ramuri şi rădăcini. Fructele arbustului se recoltează imediat după coacere, începând cu luna august şi până la lăsarea primului îngheţ.

Numită de specialişti „ginsengul românesc", cătina este un leac-minune pentru organism. Persoanele anemice, convalescenţii, cei predispuşi la infecţii şi la răceli, copiii, începând cu vârsta de şapte ani, bătrânii, femeile cu un psihic fragil, sportivii, dar și bărbaţii trecuți de 30 de ani,  e bine să beneficieze din plin de calităţile acestei plante. Iarna, cătina  combate virozele.

Cătina are calități revigorante excelente

Fructele de cătină conţin o cantitate mare de betacaroten, substanță (esenţială pentru vedere), numeroase vitamine (A, C, D, E, P, K şi complexul B, toate  vitaminele de la B1 la B9), oligoelemente (fosfor, calciu, magneziu, potasiu, sodiu şi fier), 18 aminoacizi (inclusiv aminoacizii esenţiali), acizi graşi, fitosteroli (hormoni vegetali), ulei esenţial, pigmenţi, acizi graşi şi serotonină. Cătina este eficientă în terapia antistres. Fructul de cătină conţine o cantitate foarte mare de vitamina C, un antioxidant care protejează mucoasele şi pielea de acţiunea nocivă a radicalilor liberi şi este un foarte bun stimulent care creşte imunitatea. În plus, acţiunea antioxidantă a cătinei se datorează şi bogăţiei de vitamina E din compoziţie (numită şi vitamina tinereţii). S-a constatat că cei care urmează periodic o cură cu cătină sunt ocoliți de viroză.

Măceșele, tratează până la 100 de boli 

Pentru efectele lor remarcabile, de zeci de ani, fructele acestui arbust popular sunt apreciate pe tot mapamondul.  În trecut, în China, fructele măceşului erau indicate în tratarea afecţiunilor digestive;. Romanii le foloseau ca remedii pentru 30 de boli, iar în ţările Americii de Sud, măceşele erau un leac sigur pentru afecţiunile musculare, la concurenţă cu ghimbirul. În timp, numărul afecţiunilor tratate cu măceşe a sporit considerabil până la 100. Măceșele sunt un remediu recomandat de terapeuți în tratamentul virozelor.

Măceșele sunt duşmanii virozelor

În perioada epidemiilor, infuziile de măceşe, la fel şi pulberea, se luptă cu viruşii şi combat efectele febrile. Se consumă câte trei ceaiuri pe zi, iar pulberea de măceşe (două-trei linguriţe se poate adăuga în iaurt, în supe sau compoturi) Preventiv, se administrează câte un vârf de cuţit de pulbere sau de fructe uscate şi zdrobite, de mai multe ori pe zi.

În sezonul rece, merele sunt medicamente valoroase care tratează virozele

Puterea terapeutică a merelor este cunoscută din vremuri îndepărtate. În timpul epidemiilor de viroză, consumatorii de mere  sunt protejați de  cumplita boală. Calitățile terapeutice ale merekor se datorează substanțelor lor active din compoziție: vitaminele A, B1, B12, C, E, K, proteinele, antioxidanțiii, fibrele vegetale, potasiul, fosforul, calciul și magneziul. Toate aceste ingrediente sporesc efectele revigorente ale acestor fructe – medicamente, recomandate în tratamentele virozelor.

image
image
image
image
image
image
Apartament Cannes Foto Booking jpg
strada slanic prahova jpg
istanbul pixabay jpg
beneficiile jocului la varsta adulta 1536x864 jpg
Afl â care sunt principalii pomi fructiferi care nu trebuie s â +¢i lipseasc â din gr âdin â min jpg
Metrou Victoriei FOTO Shutterstock
oua pixabay jpg
contor curent jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net