Iată cum poţi prepara deodorante naturale chiar la tine acasă!

Ultima actualizare:

    Click! îți prezintă rețetele simple ale unor deodorante naturale Foto Arhivă Click!
Click! îți prezintă rețetele simple ale unor deodorante naturale Foto Arhivă Click!

Plantele aromatice şi uleiurile esenţiale alungă mirosurile neplăcute şi contribuie la dezinfectarea pielii. Experţii în fitoterapie ne recomandă să înlocuim controversatele antiperspirante cu deodorante preparate în cadă din ingredientele din camară.

Cele mai bune antiperspirante sunt cele din plante, fructe aromate sau arbori. În cazul unora putem folosi întreaga plantă (salvie, cimbru sau busuioc), iar în cazul altora putem utiliza doar florile şi frunzele (trandafiri, iasomie, mentă). Putem utiliza coaja anumitor fructe pentru prepararea antipersiprantelor, dar şi mugurii unor arbori, aşa cum este cazul scorţişoarei şi a cuişoarelor. 

Salvia are o aromă persistentă 

Din uleiul esenţial de salvie putem prepara un deodorant persistent şi dezinfectant. Acesta nu este iritant şi păstrează intact stratul protector de la suprafaţa pielii. Mai mult, salvia se remarcă pentru efectele sale antiseptice, emoliente şi cicatrizante. Antiperspirantul se prepară din douăzeci de picături de ulei esenţial de salvie, trei picături de ulei de portocal sau de busuioc, 100 de mililitri de apă distilată, 4 linguriţe de alcool de cincizeci de grade. Toate aceste ingredinte se pun la macerat într-o sticlă. După 10 zile soluţia de filtrează prin trei straturi de tifon. Deodorantul se depozitează într-un pulverizator și se folosește după fiecare baie. 

Trandafirul catifelează pielea

În trecut se folosea apa de toaletă pe bază de trandafiri datorită aromei pe care o împrăștia în jurul, dar aceasta nu avea efecte dezinfectante. Prin completarea rețetelor cu alte ingredinte de factură vegetală și antimicorbiană, apa de toaletă se poate transforma într-un deodorant de calitate. Pentru prepararea deodorantului se folosesc trei linguri de petale de trandafiri de dulceață, 150 de mililitri de apă de trandafiri, trei linguri de frunze de mentă, cinci linguri de alcool de cincizeci de grade, dar și cinci cuișoare. Toate aceste ingredinte, cu excepția alcoolului, se pun la macerat într-un borcan închis ermetic cu capac. După șapte zile, se adaugă alcoolul și se continuă macerarea plantelor timp de încă trei zile. Apoi soluția se strecoară și se pune într-un vaporizator. Se folosește dimineața ca deodorant, iar efectul său durează 24 de ore. 

Oțetul din lămâie, benefic în zilele caniculare

Pentru zilele caniculare este foarte eficient oțetul preparat din lămâie. Acest deodorant natural are meritul de a închide porii dilatați, de a dezinfecta pielea dar și de a regenera stratul protector al tegumentului. Oțetul se prepară din coaja a trei lămâi și un litru de oțet din fructe. Cojile se pun la macerat în oțetul de fructe, într-un loc călduros. După două săptămâni se streacoară. Acest preparat poate fi folosit ca deodorant prin pulverizare pe piele sau poate fi adăugat în apa de baie, aproximativ 200 de mililitri. 

Odorizante de cameră din ulei de brad

Pentru a menține un aer proaspăt în locuință se folosesc uleiurile esențiale din plante care se adaufă într-un bol cu apă plată. Se pun zece picături de ulei de brad în cinczeci de mililitri de apă, iar acest amestec răspândește un parfum foarte plăcut. Acest deodorant de cameră este foarte eficient pe timp de caniculă pentru că este răcoritor și în plus este ușor de suportat de cardiaci și de astmatici. 

Rețeta pentru ulei de corp 

O loțiune de corp care se prepară din trei lingurițe de ulei de susan, două lingurițe de miere și 100 de mililitri de apă distilată. Se folosește după baie în zilele caniculare. Preparatul hrănește, hidratează și împrospătează pielea. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
asistati social romania foto arhiva adevarul jpg
image
image
image
image
image
image
aeroport cluj pixabay jpg
judecatoarea popiviciu jpg
Becali canta biserica jpg
green 1710328 1280 jpg
2019 07 07 7 dimitrie bolintineanu 1819 1872 54597 jpg
cel mai mic robot lume guinness png
image png
Château d'Armainvilliers jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net