Cum îţi protejezi copilul de enterocolită

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Sezonul cald aduce, pe lângă vacanţele mult aşteptate, şi unele neplăceri medicale. Enterocolita este una dintre ele, întrucât vara întâlnim o incidenţă mult mai mare a acesteia, din cauza căldurii. Sunt afectaţi în special copiii, deoarece stomacul lor sensibil nu poate tolera alimentele modificate organoleptic, iar igiena corporală nu e foarte bine respectată.

Metode de precauţie. În primul rând, ai grijă să speli foarte bine fructele şi legumele pe care le consumă copilul tău, să îl obişnuieşti pe acesta să se spele des pe mâini, iar dacă este încă foarte mic, prepară-i laptele doar în momentul în care i-l dai. În plus, evită alimentele uşor alterabile precum mezelurile, prăjiturile cu cremă, frişcă sau chiar îngheţată şi alege variante cât mai simple: carne la grătar cu orez, legume proaspete sau la grătar, cartofi copţi cu un strop de unt proaspăt. 

În caz de vărsături. După ce copilul varsă, trebuie păstrat repaosul digestiv aproximativ două ore, timp în care să nu primească nimic pe cale orală, nici măcar apă sau ceai, doar i se umezesc buzele. Odată trecute cele două ore, se administrează săruri de rehidratare, care vor fi consumate lent în următoarele două ore. Abia apoi poate începe să mănânce, iniţial în cantităţi mici, care vor fi crescute progresiv.  

În caz de diaree, se pot folosi medicamente şi probiotice, alături de o dietă specială pentru toată perioada în care scaunele sunt moi, plus încă o săptămână după ce tranzitul a revenit la normal. Din dietă nu trebuie să lipsească orezul fiert, morcovii, supele cremă de legume, dar care să nu conţină roşii sau cartofi, ci doar cu morcovi, ţelină, păstârnac, ardei, dovlecel. Copilului i se mai poate da carne la grătar bine preparată, paste cu brânză, mămăligă cu brânză, banane, măr copt, pâine prăjită.

În caz de deshidratare. Enterocolita se asociază de cele mai multe ori cu deshidratare, care poate să fie în mai multe grade. În cazul unei deshidratări uşoare, copilul va avea senzaţie de sete şi mucoase uscate şi poate fi tratat la domiciliu cu soluţii de rehidratare pe cale orală. În cazul unei deshidratări moderate, copilul  poate avea tegumente palide, cearcăne, fontanela anterioară deprimată, senzaţie acută de sete intensă. Teoretic, rehidratarea poate fi făcută la domiciliu, ca şi în cazul formei uşoare de deshidratare. Dacă însă copilul varsă şi nu poate primi soluţia de rehidratare, dacă este somnolent, apatic, dacă urinează puţin, atunci trebuie să mergi cu el la cel mai apropiat spital pentru a fi rehidratat cu perfuzii. Pentru deshidratarea  în formă severă, rehidratarea se face doar pe cale venoasă, cu internare în spital. În acest caz copilul este palid, cu cearcăne, hipoton, hiporeactiv, nu urinează, conform www.csid.ro. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
teren de fotbal jpg
image
image
image
image
image
image
image png
petre roman mineriada jpg
Ce s a aflat despre Elena Ceausescu la 33 de ani de la Revolutie  Obiectul pe care il avea la ea in ultima zi de viata 1 jpg
extensii gene pexels jpg
saptamana patimilor jpeg
Prințesa Diana și William  foto   GettyImages jpg
Alejandra Marisa Rodríguez jpg
lisa pisano transplant rinichi porc afp jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net