Ceasul care ne dă ora exactă în organism

Citeste tot despre: 

Orele de masă, orele de somn, orele când dăm randament maxim din punct de vedere intelectual sau fizic nu sunt simple mituri, pentru că a fost demonstrat ştiinţific că suntem dependenţi de ritmurile prestabilite ale organismului. Iar cu cât ştim mai multe despre acestea, cu atât putem fi mai mult în armonie cu nevoile noastre. Află mai multe din noul număr al revistei „Click! pentru femei“!

Aşa cum planetele sunt guvernate de energii cosmice, şi organismul nostru funcţionează după ritmuri zilnice, de 24 de ore (circadiene) şi după cicluri biologice săptămânale, lunare şi anuale. Altfel spus, ceasul nostru intern ticăie fără încetare influenţându-ne toate funcţiile şi procesele organice (de la respiraţie, digestie, activitate cardiacă sau reglarea ritmului noapte-zi până la procese de regenerare celulară şi modificări genetice) şi, implicit, starea fizică şi psihică (emoţională şi intelectuală).  

Digestia. Faptul că stomacul funcţionează la capacitate maximă între orele 7 şi 9 dimineaţa nu face decât să confirme faptul că micul dejun luat în acest interval ar trebui să fie cea mai importantă masă a zilei. După această oră, stomacul face o pauză de odihnă, iar splina şi pancreasul sunt în punctul culminant al activităţii lor (între orele 9 şi 11).
Activitatea fizică intelectuală. Suntem în formă optimă pentru a desfăşura activităţi care presupun putere mare de concentrare şi de acumulare de informaţii între orele 10 şi 12, după ce am avut un mic dejun hrănitor şi când inima noastră pompează la capacitate maximă sângele către organe şi ţesuturi.

Somnul. Ne-am odihni cel mai profund dacă am reuşi să ne băgăm în pat şi să adormim în jurul orei 20, când glanda pineală începe să secrete melatonină, un hormon care atinge nivelul maxim între orele 22-24, după care scade brusc până aproape de zero.
Detoxifierea. Pentru a favoriza procesele de eliminare a reziduurilor prin urină, este recomandat să bem ceaiuri diuretice între orele 15-17, când activitatea vezicii urinare este la apogeu. Rinichii preiau această operaţiune-cheie, întrucât sunt în formă optimă între orele 17 şi 19, când este şi cel mai bine să beneficiem de masaje specifice.

loading...
Loading...