30 de zile fără alcool. Ce se întâmplă la final în corpul tău

Ultima actualizare:

Un păhărel de băutură nu este atât de inofensiv pe cât ai crede. Consumat frecvent, ba la o ieşire cu prietenii, ba seara la cină, ba în fotoliu la un meci de fotbal, alcoolul produce o serie de modificări în organismul tău. Încearcă să renunţi la el timp de 30 de zile, fă-ţi analizele înainte şi după, şi vei vedea diferenţele.

Efectele alcoolului

În primul rând este metabolizat cu mare greutate de ficat, obosindu-l şi generând toxine. Apoi, îngreunează digestia şi predispune la îngrăşare. Alcoolul conţine calorii (o doză de bere are, spre exemplu, cel puţin 200 de calorii), dar mai mult decât atât, în prezenţa lui, grăsimile şi glucoza nu se mai pot metaboliza normal, depunându-se ca lipide în celulele adipoase. Ceea ce înseamnă că o mâncare consumată alături de alcool îngraşă şi mai tare. „Eu le spun pacienţilor mei că alcoolul se bea întotdeauna la o oră de masă, nu se combină cu mâncarea”, spune nutriţionistul Florin Ioan Bănănică.

Alcoolul deshidratează, afectează sănătatea pielii, ba chiar dă dependenţă. Ce se întâmplă în corpul tău dacă timp de 30 de zile nu te atingi de alcool? Specialiştii citaţi de Bright Side au realizat un experiment pe mai mulţi voluntari, pe care i-au monitorizat săptămânal şi au descoperit lucruri uimitoare.

  • Săptămâna 1. Creşte uşor pofta de mâncare pentru simplul motiv că simţi nevoia de a duce ceva la gură şi a înghiţi „ceva bun”. Dar mâncarea consumată va fi mai sănătoasă. Alături de bere, ne dorim mai degrabă mici, shaorma şi cartofi prăjiţi, nu legume la grătar. Somnul e de mai bună calitate. Chiar dacă un pahar de vin te ajută să adormi mai repede, somnul e agitat, cu vise urâte. Fără alcool, poţi adormi mai greu, dar mai bine. 

  • Săptămâna 2. Ficatul e primul organ afectat de alcool. Celulele mor şi se formează mici cicatrici pe suprafaţa lui. Din fericire, dacă îi dai şansa, cu un stil de viaţă corect, ficatul se poate reface în două săptămâni. Cu cât a fost mai puţin afectat, cu atât refacerea e mai rapidă. Digestia se îmbunătăţeşte şi ea. Alcoolul creşte aciditatea gastrică, iar în lipsa lui, „apele” se calmează. Mental, însă, nu e uşor. Majoritatea participanţilor la experiment declară că le e tot mai greu să-şi refuze prietenii la ieşirile în oraş.

Săptămâna 3. Apar semne vizibile, chiar pe piele. Cearcănele şi pungile de sub ochi dispar, pielea revine la culoarea normală şi are un aspect vizibil îmbunătăţit, dispar acneea şi iritaţiile (alcoolul produce vasodilataţie care are o mulţime de efecte neplăcute). De asemenea, te trezeşti mai uşor dimineaţa şi eşti mai energic pentru că te odihneşti mai bine noaptea. În timp, alcoolul afectează papilele gustative şi mirosul, dar după 3 săptămâni de pauză, gustul şi mirosul îşi revin la normal.

Săptămâna 4. La o ecografie şi analize de sânge, toate organele arată mai bine, tensiunea revine la normal, scade riscul de boli cardiovasculare. Tot alcoolul distruge celulele creierului. După o lună fără alcool, probabil nu realizezi, dar ai mintea mai limpede, te concentrezi mai bine la muncă.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Furnici jpg
image
image
image
image
image
image
saracie freepik jpg
decreteii viitorii pensionari care isi fac calcule jpeg
Gratar FOTO Shutterstock
Printesa Lia trecutul ei printul Paul Lambrino de Romania (10) jpg
shutterstock 1805379256 jpg
image png
image png
tower bridge 5727975 1280 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net