15 lucruri pe care nu le ştiai despre pisici

Ultima actualizare:

Este clar, pisicile sunt printre cele mai misterioase animale.

Chiar dacă trăim cu ele în casă şi le iubim, sunt o mulţime de lucruri pe care nu le ştim despre comportamentul şi gândirea lor.

1.Pot simţi cutremurele

Unele feline se comportă ciudat exact înainte de un cutremur, iar unii experţi cred că reuşesc să simtă vibraţiile pământului datorită pernuţelor de la picioare.

2. Visează

De obicei, pisicile mai mult moţăie, însă dacă se relaxează suficient şi intră în starea profundă de somn, reuşesc să viseze, aflăm de pe Reader’s Digest.

În creierul lor se produc atunci aceleaşi conexiuni ca şi la oameni, pe timpul nopţii.

3. Vânează chiar dacă nu le e foame

Cercetătorii Universităţii din Georgia au montat camere de supraveghere în preajma a 60 de pisici domestice şi au observat că doar 28% din vânat este consumat. 50% este pur şi simplu abandonat, iar restul este adus acasă ca „trofeu”.

4. Pot fi alergice la om

Da, se întâmplă şi invers. Pisicile ţinute în casă sunt mai susceptibile să sufere de afecţiuni respiratorii, din cauza prafului, fumului de ţigară sau mătreţii umane. Potrivit unui studiu din 2005, citat de mentalfloss.com, astmul care afectează o pisică din 200 este cauzat de stilul de viaţă din vecinătatea omului.

5. Îşi ating nasul în semn de salut

De obicei, atingerea nasului le pune pe feline într-o situaţie vulnerabilă, de invadare a spaţiului personal, însă câteodată îşi ating între ele nasul în semn de salut. Se întâmplă atunci când se cunosc destul de bine una pe cealaltă.

6. Au probleme cu vederea

Pregătite pentru vânatul pe timp de noapte, ochii pisicilor sunt foarte mari faţă de suprafaţa capului.

Acest lucru face ca adaptarea de la privitul aproape la privitul departe să se facă foarte greu. Pisicile care stau mai mult în aer liber tind să sufere de hipermetropie, pe când cele de interior sunt mai degrabă mioape. Şi, pentru că au ochii atât de mari, pisicile nu se pot concentra pe nimic mai mult decât un picior din faţa lor.

7. Pot să înghită şi să digere hrana fără să o mestece

Aşa se explică viteza cu care termină tot din farfurie.

8. Nu torc mereu „de mulţumire”

Câteodată, torsul poate indica o problemă de sănătate, când sunt bolnave, rănite, când le doare ceva, când nasc sau când sunt într-o situaţie stresantă.

Sunetul se aude atât la inspiraţie, cât şi la expiraţie şi are o intensitate cuprinsă între 25 şi 150 de herţi.

9. Nu simt gustul dulce

Pisicile nu sunt interesante de dulciuri din cauza unui defect genetic  - le lipsesc receptorii de dulce. Ele îşi iau energia din proteine, nu din carbohidraţi.

10. Creierul pisicilor este mai complex decât al câinilor

Potrivit cercetătorilor, chiar dacă ocupă doar 0,9% din masa corporală, creierul pisicilor are o structură complexă, fiind aproape 90% asemănător cu cel al omului. Pisicile au circa 300 de milioane de neuroni, în timp ce câinii au 160 de milioane.

11. Le place carnea crudă

Dacă le dai să mestece zilnic o bucăţică, îşi vor menţine gingiile şi dinţii sănătoşi.

12. Suportă uşor căldura

Ba chiar le place mult. Iarna, la gura sobei sau pe calorifer, sunt cele mai fericite. Acest lucru se explică prin faptul că strămoşii felinelor au fost animale care trăiau în deşert.

13. Transpiră prin lăbuţe

Aşa că nu te mira dacă, în zilele călduroase de vară, vei vedea urme umede de lăbuţe pe parchet. E semn că le e prea cald şi au nevoie de puţină apă.

14. Sterilizarea le prelungește viața

Dacă sterilizezi o pisică, previi o mulţime de probleme de sănătate şi îi prelungeşti viaţa cu 2-3 ani.

15. Îşi petrec aproape jumătate din zi cu „toaleta”

Se ştie că pisicilor le place să fie curate şi îşi ling mereu blăniţa.

Dar te-ai întrebat cât timp fac asta? Tot cercetătorii au observat că felinele pierd cu toaleta între 30 şi 50% din zi. Curăţatul blăniţei are o mulţime de beneficii: le ajută să se răcorească, stimulează circulaţia, elimină mirosul care ar putea atrage „duşmani”.

El este Kevin, cel mai mirat motan

Acest motan face vâlvă pe internet cu expresia lui în permanenţă mirată. Nu a fost mereu o vedetă. Abandonat pe când avea 4 săptămâni, Kevin a fost adoptat de un medic veterinar din Rusia, iar acum tocmai şi-a aniversat cele 4 primăveri. Din păcate, suferă de o afecţiune rară, are exces de fluide în creier, este aproape orb şi surd.

Mâţa morocănoasă a ajuns fabrică de bani

Cea mai nesuferită mâţă de pe glob s-a făcut o adevărată fabrică de bani. Pe numele ei adevărat Tardar Sauce, a strâns 94 de milioane de dolari (331.977.201 de lei) în doar două luni. Asta după ce a jucat în comedia “Worst Christmas Ever”, lansată în toamna lui 2014. Felina a devenit celebră după ce a apărut pe coperţile a diferite reviste de renume, a jucat într-un episod din serialul pentru copii “Sesame Street” şi a fost invitată în numeroase show-uri de televiziune, inclusiv în emisiunea “American Idol”.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
image png
tiktik chelnerita png
fabrica freepik jpeg
dieta peste somon cu legume   shutterstock 2255828609 jpg
 Dietă- post intermitent FOTO Shutterstock
banner pensii png
cutie cu legume din sera Foto Shutterstock
Teren agricol tractor FOTO Shutterstock
image
actualitate.net
image
actualitate.net