Iubita cu 13 ani mai bătrână e secretul. Nicole Scherzinger e muza lui Dimitrov

yuio.jpg

Grigor Dimitrov, campionul campionilor de la Londra, a obţinut şi în tenis un trofeu major, după cele câteva din dormitor, în frunte cu Maria Şarapova şi Nicole Scherzinger
Foto: Instagram

Toată lumea se aştepta ca marele Federer să câştige Turneul Campionilor din acest an, iar accidentarea din grupe a lui Nadal părea să confirme previziunile. Pe cupă a pus însă mâna “micul” Federer, care are în sfârşit în casă ceva mai strălucitor decât cântăreaţa din Hawaii.

Grigor Dimitrov a fost considerat mereu un jucător talentat, cu potenţial în tenis, dar şi un mare crai. Din păcate pentru cariera lui sportivă, acesta a excelat mai mult pe partea cu dragostea, iar rezultatele au întârziar să apară. Până la 26 de ani nu îşi trecuse în palmares nicio finală de mare şlem, ci doar vreo opt trofee mărunte, plus câteva bombe sexy tăvălite. Dimitrov a ieşit mai întâi în prim plan când s-a descoperit relaţia sa cu Maria Şarapova, care a durat din 2012 până în iulie 2015. Nu s-a “contaminat” cu sânge de învingător după acest parteneriat, bulgarul rămânând acelaşi jucător bunicel, dar în afara careului de aşi.

yuiol.jpg

Nicole şi Dimitrov au o relaţie din 2016
Foto: Instagram

Din 2016 şi-a schimbat însă norocul şi asta coincide cu povestea de dragoste pe care a început-o alături de frumoasa cântăreaţă americancă, Nicole Scherzinger. Starul născut în Honolulu, Hawaii, are 39 de ani, cu 13 mai mult decât tenismenul, dar asta pare să nu fi contat deloc! Cel puţi nu negativ, sexy-Nicole îmblânzindu-l pe Grigor şi aducându-l pe calea cea dreaptă. Rezultatul s-a văzut! Campion al campionilor în 2017 după finala cu David Goffin, deşi a plecat abia al şaselea favorit al turneului, şi, speră bulgarul, un 2018 de vis!

fgfg.jpg

Nicole e o atracţie peste tot unde merge! Acum e ocupată cu show-ul din Anglia, "Britanicii au talent!"
Foto: Instagram

Scherzinger a mai făcut un campion: pe Lewis Hamilton

Nicole pare o muză excelentă pentru sportivii cu care se cuplează, pe care îi duce pe culmi în doi paşi şi trei mişcări. Asta pentru că Grigor Dimitrov nu e primul care câştigă ceva major la scurt timp după startul unei relaţii amoroase cu doamna de 39 de ani! Pilotul britanic de Formula 1, Lewus Hamilton, a întâlnit-o pe cântăreaţă la ediţia din 2007 a MTV Europe Music Awards, din Munchen, şi imediat au devenit iubiţi! Consecinţa: în 2008, Hamilton a devenit pentru prima dată campion mondial în F1, titlu câştigat de trei ori până la despărţirea de Nicole, survenită în 2015.

serth.jpg

Nicole a avut o relaţie îndelungată cu pilotul de F1, Lewis Hamilton. Acesta a părăsit-o după ce a spus că iubeşte mai mult maşinile decât pe ea. Ce fraier!
Foto: Instagram

hepta_2809047.jpg

Dimitrov şi Nicole snut foarte apropiaţi, deşi ca vârstă îi desparte 13 ani
Foto: HEPTA

nicolle.jpg

Nicole e născută sub soarele din Hawaii şi iubeşte să stea la plajă
Foto: Instagram
Loading...

Citește și