Mircea Sandu, despre lupta cu cancerul: „Mi-a fost tăiat jumătate din ficat. Totul a costat 100.000 de euro!”

Ultima actualizare:

    Mircea Sandu s-a vindecat de cancer pentru o sumă de bani incredibilă
Mircea Sandu s-a vindecat de cancer pentru o sumă de bani incredibilă

Mircea Sandu a primit o a doua şansă la viaţă, după ce a învins cancerul. Însă pentru acest lucru, fostul președinte FRF a scos din buzunar o sumă colosală.

Mircea Sandu are 67 de ani şi se poate mândri că de zece ani a învins cancerul, reuşind să ducă o viaţă normală de atunci. Fostul preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal (FRF) a vorbit la emisiunea „Prietenii lui Ovidiu“, difuzată de gsp.ro şi moderată de Ovidiu Ioaniţoaia, despre unul dintre cele mai grele momente din viaţa sa.*Am zece ani de-atunci. Am avut cancer de rect. Cu metastaze pe lobul mic al ficatului. Două metastaze. Am fost operat şi mi-a fost tăiat jumătate. Partea bolnavă. Operaţia a durat şapte ore, şapte ore jumăate. Am făcut operaţia în Franţa, la Nisa. Am făcut chimioterapie trei luni, radioterapie, operaţia şi alte şase luni chimioterapie. După care îi mulţumesc lui Dumnezeu. Sunt bine. Sunt zece ani de-atunci. N-am mai avut nicio problemă. Merg în fiecare an la control. În primii ani, mergeam la trei, şase luni. Acum merg de maximum două ori. Sunt pe picioare!”, a spus Mircea Sandu, potrivit sursei citată mai sus.

„E mai bine să descoperim din timp că doar așa ai o șansă!”

„Tratamentul a costat mult. În jur de 100 şi ceva de mii de euro. Tratament, operaţie, spitalizare. Erau două zile de tratament de chimioterapie care costau în jur de două, trei mii de euro. Acolo a fost punct ochit, punct lovit. Dumnezeu m-a dirijat şi m-a condus să merg acolo şi să fiu bine. *A fost o operaţie grea şi lungă. Am fost operat şi pus în circuit. A fost mai complicat, dar am avut o minte puternică. Am fost psihic şi mental bine. Aveam deja un nepot de doi ani, mai urma să-mi vină o nepoţică, Simona, şi trebuia să mă bucur de ei. Şi mă bucur. (...) Eram încă la UEFA, dar nu m-au ajutat. N-am avut nici asigurare, dar acum am. Important este să descoperim la timp şi să intrăm pe mâna unor medici buni. Controlul este obligatoriu după 45 de ani, un RMN, un scanner, o coronarografie. E obligatoriu! Tot omul trebuie să înţeleagă, nu trebuie să-i fie frică. E mai bine să descoperim din timp pentru că doar aşa ai o şansă."

image
image
image
image
image
image
Novak Djokovici în semifinala masculină de la Australian Open. FOTO EPA-EFE
Nationala Ucrainei s a calificat la EURO2024 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania 2 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania (EPA) jpg
Kylian Mbappe (EPA) jpg
Minge - fotbal
Dani Alves (EPA) jpg
Sorana Cirstea (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net