Gică Popescu a împlinit vârsta de 51 de ani. Realizările şi dramele din viaţa "Baciului"

Ultima actualizare:

    Gică Popescu a împlinit vârsta de 51 de aniFoto: Click!
Gică Popescu a împlinit vârsta de 51 de aniFoto: Click!

Fotbalul românesc îl aniversează azi pe Gică Popescu. Fostul mare internaţional român s-a născut în urmă cu 51 de ani, pe 9 octombrie 1967, la Calafat, în Judeţul Dolj, şi a ajuns la o vârstă venerabilă.

Gică Popescu a împlinit vârsta 51 de ani şi, cu o excepţie, se poate uita cu mândrie înapoi. A început fotbalul la Universitatea Craiova şi "Baciul", cum avea să-şi câştige porecla fundaşul cu picioare de fier, a prins 103 meciuri în tricoul alb-albastru. În 1988 a fost împrumutat la Steaua pentru o scurtă perioadă cu intenţia de transfer definitiv pe motive de "armată", cum se proceda la acea vreme. A ieşit scandal şi Popescu s-a întors la Craiova după 13 meciuri în Ghencea, suficiente însă cât să-i treacă în palmares titlul de campion al României, culmea, singurul din vitrină. 

Gică Popescu a împlinit vârsta de 51 de ani pe 9 octombrie

Imediat după Revoluţie Gică Popescu a fructificat şi el deschiderea graniţelor şi a ajuns în Olanda, la PSV Eindhoven, unde a jucat până în pragul Campionatului Mondial din SUA 1994. Cu batavii a câştigat două titluri de campion şi o Cupă, iar după performanţa cu echipa naţională de la turneul final american şi-a luat zborul spre Tottenham Hotspurs.

Gică Popescu a fost căpitanul Barcelonei
Gică Popescu a fost căpitanul Barcelonei

N-a stat în Anglia decât un sezon pentru că Barcelona i-a făcut cu ochiul şi "Baciul"  ajuns în Catalunia. Atletico şi Real, duetul din Madrid, i-au interzis titlul în acele două sezoane, dar Gică Popescu a ridicat deasupra capului Cupa Regelui, Supercupa Spaniei şi Cupa Cupelor. 

Turcia, tărâm fermecat pentru Gică Popescu

În 1997 Gică Popescu a făcut o mutare surprinzătoare, dar care i-a adus până la urmă multe satisfacţii. A semnat cu Galatasaray Istanbul şi pe Bosfor a fost "Rege". Bine, s-a simţit poate ca anul, pentru că "Rege" a fost cumnatul său, Gheorghe Hagi, coechipier la turci pentru câteva sezoane. Galata a fost echipa de club pentru care a prins cele mai multe meciuri, 11, şi doar pentru naţională a bifat mai multe apariţii, 115.

Gică Popescu a câştigat două trofee europene cu turcii
Gică Popescu a câştigat două trofee europene cu turcii

Pe Sami Yen, Gică Popescu a câştigat 3 titluri, două Cupe ale Turciei, o Cupă UEFA şi o Supercupă a Europei, maximul carierei pentru "Baci". Finalul n-a fost prea glorios nici pentru el, Lecce, Dinamo Bucureşti şi Hannover 96 asigurându-i o ieşire din scenă timidă.

Gică Popescu a stat la închisoare un an şi opt luni

Deşi asigurat financiar pentru tot restul vieţii, Gică Popescu a făcut o mare greşeală după retragerea din activitate. Fostul internaţional a lucrat cu fraţi Ioan şi Victor Becali la firma acestora de impresariat şi a participat la transferul ilegal al lui Florin Bratu de la Rapid la Galatasaray.

Echipa naţională i-a oferit lui Gică Popescu o mulţime de satisfacţii
Echipa naţională i-a oferit lui Gică Popescu o mulţime de satisfacţii

Deşi a plătit un prejudiciu de aproximativ un milion de euro, instanţa l-a condamnat la închisoare cu executare şi Gică Popescu a stat după gratii un an şi opt luni. În această perioadă şi-a pierdut tatăl dinc auza unui atac de cord. Gică Popescu este de 19 ani căsătorit cu Luminiţa şi împreună au doi copii, Nicolas, un băiat în vârstă de 15 ani care joacă fotbal chiar la Academia lui Gheorghe Hagi, şi Maria, o fetă în vârstă de 18 ani.

Gică Popescu s-a retras din activitate în 2003 din tricoul nemţilor de la Hannover 96
Gică Popescu s-a retras din activitate în 2003 din tricoul nemţilor de la Hannover 96

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
pensionara amendata pt ca a plantat flori Bzb png
image
image
image
image
image
image
Mioveni Unirea Slobozia (Sportpictures) jpg
Farul Rapid (Sportpictures) jpg
Sepsi OSK Sfantu Gheorghe FCSB (Sportpictures) jpg
Ana Maria Branza (Sportpictures) jpg
FC Botosani Dinamo (Sportpictures) jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Novak Djokovic (EPA) jpg
Real Madrid FC Barcelona (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net