Cât de tare l-a schimbat divorțul pe Dorinel Munteanu! S-a „refugiat” în Irak

16-sport-dorinel-1.jpg

Dorinel Munteanu speră să-și relanseze cariera de antrenor la echipa din Irak

Ajuns la 48 de ani, Dorinel Munteanu se afla într-un punct crucial al vieţii sale. În decembrie 2016 s-a pronunţat divorţul de soţia lui, Simona, acţiune care l-a ”uşurat” de multe zeci de mii de euro. Nici profesional nu o ducea bine, fiind fără echipă din 2015, de când plecase de la Astra. Lucrurile au început să se schimbe din chiar prima zi a lui 2017, când Dorinel a semnat un contract cu irakienii de la Zakho.

Dorinel Munteanu vrea să uite rapid anul 2016. A avut parte numai de eşecuri, atât din punct de vedere profesional, cât şi personal, iar grijile şi frământările i-au lăsat semne vizibile pe faţă. Apropiaţii lui vorbesc de faptul că antrenorul şi-ar fi înecat amarul în băutură, acesta fiind şi motivul pentru care el s-a îngrăşat atât de mult. Anul trecut, chiar în decembrie, Dorinel s-a despărţit, oficial, de Simona, femeia cu care era căsătorit din 1988 şi cu care are o fiică. De pe urma divorţului a pierdut zeci de mii de euro şi este obligat să-i plătească fostei neveste lunar o indeminzaţie proporţională cu veniturile sale. Potrivit hotărârii judecătoreşti, Simona va primi minimum 1.500 euro lunar, dacă Dorinel nu are nici un venit sau câştigă sub 20.000 de euro pe lună, 2.500 euro lunar dacă încasează peste 20.000 euro/lunar, 3.500 euro/lunar pentru un venit de peste 30.000 euro/lunar, respectiv 4.500 euro/lunar pentru un venit mai mare de 50.000 euro/lunar. La aceste sume se adaugă alte 2.500 de euro lunar pentru cheltuielile pe care fosta soţie le are cu casa din Germania, precum şi asigurarea de boală a fiicei.

16-sport-imagine-stadion.jpg

Suporterii irakieni urmăresc de după garduri meciurile favoriților

Dorinel Munteanu era decis să revină cât mai repede în circuit, să-şi găsească o echipă care să-i poată permite să plătească  toate dările către fosta nevastă. Fără echipă din anul 2015, de când a fost dat afară de la Astra, Munteanu a acceptat orice variantă, atât timp cât încasa o sumă considerabilă, care să-i asigure un trai decent. Aşa se face că tehnicianul a semnat în prima zi a noului an cu un club din Irak. Decizia nu a fost întâmplătoare, acesta fiind atras de salariul de aproape 35.000 de euro pe lună, înţelegerea fiind valabilă până în luna mai. Pentru moment, Dorinel Munteanu trebuie să salveze echipa de la retrogradare, clubul fiind pe penultimul loc, 19, în prima ligă din Irak. Dacă va reuşi acest lucru, contractul se va putea prelungi, cu un salariu pe măsură.

16-sport-stadion-2.jpg

La partidele importante, stadionul este neîncăpător

16-sport-stadion-3.jpg

Arena încă nu este terminată în totalitate, neavând una dintre peluze

 

Mulţi români au trecut pe la Zakho 

La echipa din Irak, Dorinel Munteanu i-a luat postul unui alt antrenor român, Ion Marin, demis în luna decembrie din cauza rezultatelor proaste (Zakho e pe locul 19 din 20, retrogradabil). Mai mult, înaintea lui Ion Marin, FC Zakho a fost pregătită de Ilie Stan, care a adus cu el şi trei fotbalişti români, Cristian Daminuţă, Florin Costea şi Mihai Leca.

 

Loading...

Citește și

  • Divorţul a devenit o modă în fotbalul românesc. Parcă nici nu mai contează numele celor implicaţi, anii de căsătorie, copiii sau averea pe care o au. Nimic nu mai surprinde pe nimeni. Tocmai de aceea, vestea destrămării mariajului lui Dorinel Munteanu nu a mai şocat.

  • Un nou membru al „Generaţiei de Aur” a fotbalului românesc a redevenit burlac. După o căsnicie de aproape 28 de ani, Dorinel şi Simona Munteanu au divorţat ieri. Separarea îl costă însă destul de mult pe liderul selecţiilor la echipa naţională.

  • Dorinel Munteanu a stat un an pe bară, refuzând să antreneze din aprilie 2015, când s-a despărţit de Astra Giurgiu. S-a plictisit însă acasă şi a acceptat oferta celei mai slabe echipe din Liga I, care pare cu ambele picioare în Liga a II-a.

  • Ce v-a apucat, tată? Ce molimă a dat în voi, ca la prima bornă a respectabilităţii voi să o luaţi razna? Să fie criza aia de la 40-50 de ani? Când unele frustrări înfundate, înnăbuşite, sufocate, explodează cu violenţă nebună?