Vremea a luat-o razna. A nins în Maramureş

Ultima actualizare:

    În Muntii Rodnei, s-a depus strat de zăpadă
În Muntii Rodnei, s-a depus strat de zăpadă

Temperaturile au scăzut brusc cu până la zece grade faţă de săptămâna trecută. De vină sunt două fronturi de aer rece, unul dinspre Oceanul Atlantic şi altul din nordul Rusiei. Din acest motiv, s-a răcit brusc şi a nins în Munţii Rodnei, în judeţul Maramureş, la peste 2300 m altitudine.

Primarul oraşului Borşa, Sorin Timiş, a spus pentru presa locală că în noaptea de marţi spre miercuri a fost foarte rece pentru luna iulie. ”Dimineaţă la ora 7,00, în Borşa se înregistrau 10 grade Celsius, iar pe vârful Pietrosul Rodnei se puteau vedea din oraş petice mari de zăpadă, semn că, în timpul nopţii, a nins”, a spus Sorin Timiş, citat de editiadedimineata.ro.

Potrivit acestuia, în urmă cu 15 ani, a mai nins spre sfârşitul lunii august, în zona montană. Stratul de zăpadă depus a fost de doar un centimetru. Însă, temperatura de 10 grade este departe de minima absolută în luna iulie în România, de minus 8 grade, la Vârfu Omu, înregistrată pe 6 iulie 1933. 



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
calorifer iarna istock jpeg
bani jpg
bani jpg
Catedrala Patriarhala Bucuresti1 890x668 jpg
baie apa inghetata jpg
bani jpg
school 2051712 1280 jpg
asezare masa revelion jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net