Cum va fi vara în septembrie? Iată ce spun specialiștii că ne așteaptă!

Ultima actualizare:

    Prima lună de toamnă se anunță caniculară
Prima lună de toamnă se anunță caniculară

Puteți să vă faceți liniștiți vacanța la mare și luna viitoare. Meteorologii anunță că vremea în septembrie va fi extrem de călduroasă, ba chiar secetoasă. Climatologul Roxana Bojariu consideră că schimbările climatice, cu fenomene extreme și fluctuații tot mai mari de temperaturi, se vor înmulți în următorii ani, dacă impactul emisiilor de carbon asupra mediului nu se va reduce.

Am avut o vară neobișnuită, cu multe ploi și temperaturi sub media normală. Dar, din fericire, ne așteaptă o toamnă plină de soare.

Luna septembrie va avea o vreme caniculară, cu precipitații reduse, secetoasă, exact ca într-o lună obișnuită de iulie sau august, mai puțin în nord și în centru, unde gradele din termometre vor fi caracteristice primei luni de toamnă.

Precipitațiile vor fi în continuare deficitare în sud, est, vest.

”În septembrie, avem deja valuri de căldură încă de acum doi ani. Prima parte a lunii devine tot o perioadă de vară. Sunt modificări cu care va trebui să ne obișnuim. Agricultura, gestionarea resurselor de apă și energie vor trebui să țină seama, dar trebuie luate totuși măsuri pentru a tempera schimbarea climei”, a explicat climatologul Roxana Bojariu.

Cum va fi vremea săptămâna aceasta

Și săptămâna aceasta, valorile termice se vor situa în general peste mediile climatologice specifice perioadei. Cerul va fi variabil, cu înnorări în a doua parte a zilei în zona Carpaţilor Meridionali şi Orientali şi a Dealurilor Subcarpatice unde local se vor semnala averse şi vor fi posibile descãrcãri electrice.

Ploi slabe, de scurtă durată vor fi posibile izolat şi în zonele mai joase de relief din sudul ţării.

Astăzi, în cea mai mare parte a Munteniei şi a Dobrogei, în centrul şi sudul Moldovei şi local în Oltenia, vremea călduroasã şi disconfortul termic vor persista, iar indicele temperatură-umezeală ITU se va apropia şi izolat va atinge pragul critic de 80 de unităţi.

Temperaturile maxime se vor încadra între 24 de grade în estul Transilvaniei şi în nordul Moldovei şi 34 de grade în sudul şi în estul Munteniei.

Instabilitatea atmosferică se va manifesta, mai ales dupa-amiaza şi seara, prin înnorări temporar accentuate, averse şi descărcãri electrice în zonele montane şi submontane, local în zonele mai joase de relief din sudul şi din estul Transilvaniei şi pe spaţii restrânse în cele din Oltenia şi Muntenia.

Cantităţile de apă vor depăşi punctiform 25...30 l/mp, în special la munte. În restul teritoriului, cerul va fi variabil, iar ploi slabe vor fi posibile izolat. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în est şi sud-est, dar de scurtă durată şi în rest, asociat averselor.

Minimele termice vor fi cuprinse între 11...13 grade în zonele depresionare şi 22...23 de grade pe litoral. În Capitală, astăzi sunt 32...33 de grade.

Mâine, cerul va fi variabil, cu înnorări în a doua parte a zilei în zona Carpaţilor Meridionali şi Orientali şi a Dealurilor Subcarpatice unde local se vor semnala averse şi vor fi posibile descărcări electrice. Ploi slabe, de scurtă durată vor fi posibile izolat şi în zonele mai joase de relief din sudul ţării. Vântul va fi moderat în est şi în sud-est şi va sufla în general slab în rest. Temperaturile maxime se vor încadra între 23 şi 33 de grade, cu cele mai mari valori în Lunca Dunarii, iar cele minime între 12 şi 22 de grade, mai scăzute, spre 8 grade în depresiuni, în special în cele din estul Transilvaniei, unde spre dimineaţă se va forma ceaţă. În București, va fi cald, cerul va fi variabil, iar  spre seară  vor fi condiţii pentru ploaie slabă, de scurtă durată. Vor fi 31...32 de grade.

Joi, valorile termice se vor menţine peste mediile climatologice specifice perioadei, iar în Câmpia de Vest şi în Câmpia Românã vremea va fi călduroasă.

Cerul va fi variabil, cu unele înnorări după-amiaza şi seara în zona de munte, unde izolat vor fi ploi de scurtă durată şi descărcări electrice.

Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 26 şi 34 de grade, cu cele mai ridicate valori în sud-vestul Olteniei, iar cele minime se vor situa între 11 şi 22 de grade, mai scăzute, spre 8 grade, în depresiunile din estul Transilvaniei.

În Capitală, va fi cald și se așteaptă 32 de grade.

Vineri, temeparturile urcă în toată țara și se așteaptă maxime de 34 de grade Celsius. Inclusiv în București, unde cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat.

De sâmbătă și până marți, vremea va fi călduroasă în cea mai mare parte a ţării. Probabilitatea pentru ploi de scurtă durată va fi mai ridicată la munte, iar la începutul intervalului şi în regiunile intracarpatice.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
image png
tiktik chelnerita png
fabrica freepik jpeg
dieta peste somon cu legume   shutterstock 2255828609 jpg
 Dietă- post intermitent FOTO Shutterstock
banner pensii png
cutie cu legume din sera Foto Shutterstock
Teren agricol tractor FOTO Shutterstock
image
actualitate.net
image
actualitate.net